Trei reprezentanţi ai Rosneft vor face parte din CA al Pirelli

V.B.
Companii / 11 iulie 2014

Trei reprezentanţi ai Rosneft vor face parte din Consiliul de Administraţie (CA) al producătorului italian de anvelope Pirelli, a anunţat astăzi cea mai mare companie petrolieră din Rusia (deţinută de stat), preluată de RIA Novosti.

În mai, Rosneft a semnat acordul prin care va achiziţiona 50% din Camfin, holdingul care deţine 26,19% din Pirelli. Participaţia a fost cumpărată de la un grup de companii ce include băncile UniCredit şi Intesa, precum şi fondul Clessidra.

La sfârşitul lui iunie, Pirelli anunţa vânzarea diviziei de cord metalic către grupul belgian Bekaert, pentru 225 de milioane euro (348,88 milioane dolari). Tranzacţia include toate cele cinci facilităţi de cord metalic ale Pirelli din Italia, Turcia, România, China şi Brazilia. În ţara noastră, Pirelli are în Slatina o unitate de producţie de anvelope Premium pentru mărci auto de prestigiu (BMW, Mercedes, Audi, Porsche, Alfa Romeo şi Jaguar).

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb