Trei societăţi din portofoliul Ministerului Turismului scot la vânzare active de 7,5 milioane euro

Ş.C.
Companii #Turism / 7 noiembrie 2010

Trei societăţi din portofoliul Ministerului Turismului scot la vânzare active de 7,5 milioane euro

Societăţile "Mamaia", "Litoral" şi "Neptun-Olimp" scot la vânzare, în această lună, active din patrimoniu la preţuri de pornire care însumează 7.487.414 euro, se arată într-un comunicat transmis redacţiei. Este vorba despre societăţi care activează în domeniul turismului, intrate în procesul de privatizare în acest an, la care statul deţine acţiuni, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Metoda folosită în toate cele trei cazuri este licitaţia publică cu strigare competitivă (sau olandeză).

Licitaţia organizată la "Neptun-Olimp" are ca termen de depunere a ofertelor data de 8 noiembrie, ora 15:00, a doua zi fiind programată deschiderea documentaţiei de participare, în prezenţa ofertanţilor.

Activele "Neptun-Olimp" scoase la vânzare sunt: "Complex Faleza Galaţi" cu teren aferent în suprafaţă de 3586,74 mp şi două terenuri intravilane din Neptun, în suprafaţă de 3000 mp, respectiv 5483,73 mp.

Pentru licitaţia organizată la "Mamaia" şi "Litoral", termenul limită de depunere a ofertelor este 16 noiembrie, ora 13:00, urmând ca a doua zi să aibă loc şedinţa de deschidere a documentelor de participare, în prezenţa ofertanţilor.

SC "Mamaia" scoate la vânzare "Vila Turistică Mamaia", cu teren în suprafaţă de 2.145 mp, şi "Complex Hotelier Mamaia", cu teren în suprafaţă de 2.329 mp, precum şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar ale celor două active.

Societatea Litoral" licitează "Sediu Administrativ Hotel Bucuresti B" cu teren în suprafaţă de 692 mp, "Magazie propagandă" cu teren aferent în suprafaţă de 712 mp, precum şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar aferente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb