Treisprezece persoane au murit într-un incendiu la un bar de karaoke în capitala vietnameză Hanoi, potrivit presei de stat, relatează BBC.
Incendiul a izbucnit în bar, într-o clădire de opt etaje, marţi după-amiaza, în cartierul Cau Giay din Hanoi.
Pompierii au luptat cu flăcările cinci ore, iar doi poliţişti au fost răniţi în timpul operaţiunii.
Un paznic le-a declarat reporterilor că incendiul a izbucnit la un panou şi că personalul a încercat să-l stingă, dar fără succes.
Flăcările s-au extins la clădiri vecine. O maşină şi motociclete au ars pe stradă, potrivit site-ului VnE Express.
Premierul vietnamez Nguyen Xuan Phuc a dispus ca poliţia să ancheteze cu privire la cauzele incendiului şi să-i pedepsească pe cei care au încălcat legea.
El le-a ordonat autorităţilor locale să efectueze inspecţii de siguranţă împotriva incendiilor în baruri de karaoke şi restaurante.
1. Incendiu in Hanoi
(mesaj trimis de GEORGESCU VIOREL în data de 03.11.2016, 10:25)
sa mearga acolo "tinerii nostri frumosi si liberi " sa ceara demisia premierului....