Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare în cazul insolvenţei Mic.ro

Ziarul BURSA #Companii / 17 februarie 2012

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare în cazul insolvenţei Mic.ro

Tribunalul Bucureşti a rămas, ieri, în pronunţare în cazul insolvenţei Mic.ro, urmând să decidă şi dacă admite cererea companiei ca lichidatorul să fie RVA Insolvency sau solicitarea creditorilor ca lichidatorul să fie numit de ei. Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat, ieri, în discuţie cererea companiei Mic.ro Retail de intrare în insolvenţă, creditorii formulând cerere de intervenţie în proces.

Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a cerut ca lichidatorul judiciar să fie numit RVA Insolvency, iar creditorii au cerut ca lichitatorul să fie numit de ei, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

Procedural, instanţa ar fi trebuit să rămână în pronunţare pe admisibilitatea în principiu a cererilor formulate de părţi şi să acorde un nou termen de judecată. Judecătorul a întrebat părţile dacă doresc o soluţionare rapidă a cauzei, lucru în interesul tuturor, şi dacă acceptă să rămână în pronunţare pe întreg fondul cauzei şi să fie unite etapa admiterii în principiu a cererilor cu fondul cauzei.

Toate părţile din dosar au fost de acord, astfel că instanţa a dat cuvântul pe fondul cauzei reprezentantului companiei Mic.ro Retail, care a explicat că lanţul de magazine duce lipsă de lichidităţi, în acest moment neputându-şi plăti datoriile faţă de creditori, au precizat sursele judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, acesta a spus că datoriile Mic.ro Retail se ridică la 698 de milioane de lei către creditori şi a cerut admiterea cererii de intrare în insolvenţă.

Instanţa a rămas în pronunţare pe toate cererile formulate.

Compania Mic.ro Retail, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu şi care deţine magazinele Mic.ro, şi-a cerut insolvenţa, într-un dosar depus marţi la Tribunalul Bucureşti.

Printre firmele care au cerut în acest an insolvenţa Mic.ro se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus - aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto.

Datoriile neplătite de mai multe luni, pe care lanţul Mic.ro le-a acumulat către o serie de furnizori, i-au făcut pe mulţi dintre aceştia să stopeze în ultimele luni livrările de mărfuri. Din acest motiv, rafturile magazinelor sunt pe jumătate goale. În plus, unii furnizori au început să se organizeze în asociaţii, pentru a avea mai multe şanse să recupereze banii.

Surse din piaţa de retail susţin şi că Mic.ro are chirii neplătite de mai multe luni în cazul multor magazine.

Patriciu deţinea în luna septembrie, prin intermediul Mercadia Holland, 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax.

Simona Milos, RVA: Fără o infuzie de capital nu se poate vorbi despre reuşita unei reorganizări

Simona Milos, partener la RVA Insolvency, ne-a declarat că fiecare creditor are dreptul să solicite, prin cererea introductivă, desemnarea unui practician în insolvenţă provizoriu. Domnia sa a precizat: "Din câte cunoaştem, la termenul de astăzi (n.r.ieri), toţi creditorii care au formulat cereri de intervenţie în dosarul debitoarei au solicitat desemnarea RVA în calitate de administrator judiciar. Nu cunoaştem opţiunile altor creditori care au formulat cereri separat. Desemnarea provizorie a administratorului judiciar se face de către judecătorul sindic prin chiar hotărârea de deschidere a procedurii (ţinându-se cont de solicitările autorilor cererii introductive), iar desemnarea definitivă a practicianului în insolvenţă are loc, potrivit legii, în prima adunare a creditorilor sau ulterior, hotărârea luându-se cu votul creditorilor majoritari (peste 50% din total creanţelor) în cadrul adunării creditorilor. Şansele creditorilor de a desemna un practician în insolvenţă depind de ponderea deţinută în masa credală, legea conferind această posibilitate celor care, împreună sau separat, deţin cel puţin 50% din masa credală".

Doamna Milos ne-a mai spus că lista creditorilor urmează să se stabilească după depunerea declaraţiilor de creană şi întocmirea tabelului preliminar.

Referitor la datoriile pe care Mic.ro le are faţă de bănci, doamna Simona Milos ne-a declarat: "Într-o procedură de insolvenţă, băncile au calitatea de creditor garantat în funcţie de valoarea garanţiei ce se stabileşte de către un evaluator în timpul procedurii. Prin urmare, în funcţie de concluziile raportului de evaluare, fiecare bancă va fi trecută în categoria creanţelor garantate cu valoarea stabilită de raportul de evaluare întocmit, iar cu diferenţa va fi trecută în categoria creanţelor negarantate, alături de alţi creditori chirografari.

În ceea ce priveşte recuperarea datoriilor, simona Milos ne-a spus: "Debitoarea (n.r. Mic.ro) şi-a exprimat prin cererea introductivă intenţia de reorganizare, urmând ca planul de reorganizare să prevadă concret care va fi modalitatea de stingere a pasivului. Teoretic, planul de reorganizare poate prevedea mai multe modalităţi de finanţare: vânzare de active, vânzare de părţi sociale sau chiar conversie a creanţelor în acţiuni. În toate cazurile însă, fără o infuzie de capital nu se poate vorbi despre reuşita unei reorganizări". (RADU GRECU)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb