Tribunalul Constanţa îi dă câştig de cauză lui Frăţilă în speţa cu ASF şi SIF Transilvania

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 iulie 2020

Constantin Frăţilă

Constantin Frăţilă

Frăţilă scapă definitiv de acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, manipulare a pieţei de capital în formă continuată, trecere fictivă a acţiunilor pe numele altei persoane, exercitare a drepturilor de vot aferente unor acţiuni ce aparţin altei persoane, exercitare a dreptului de vot în temeiul unor avantaje materiale şi spălare de bani în formă continuată

Tribunalul Constanţa a respins ieri ca nefondată cererea formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi SIF Transilvania (SIF3) împotriva ordonanţei de clasare a DIICOT ce viza presupuse infracţiuni de manipulare a pieţei de capital şi spălare de bani comise de Constantin Frăţilă, arată un comunicat al SIF-ului din Braşov remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Practic, Frăţilă e nevinovat conform ordinanţei Parchetului, confirmată acum de Tribunalul Constanţa. Hotărârea este definitivă.

Obiectul dosarului l-a constituit plângerea penală formulată de SIF Transilvania şi Autoritatea de Supraveghere Financiară referitoare la săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infractional organizat, manipulare a pietei de capital în formă continuată, trecerea fictivă a acţiunilor pe numele altei persoane, exercitarea drepturilor de vot aferente unor acţiuni ce aparţin altei persoane, exercitarea dreptului de vot în temeiul unor avantaje materiale, spălare de bani în formă continuată de către numiţii Constantin Frăţilă, Maria Alexandra Frăţila, Alexe Gabriela, Mârleneanu Ion, Bobelea Bamona, Simion Dragoş, Cociu Niculai, Cociu Daniel, Saioc (fostă Stancu) Mihaela, Pascu Narcisa, Consulting & Construction Investments S.R.L., Alexa Business & Investments S.R.L. şi Amycris Trans S.R.L.

Directoratul condus de acum debarcatul Mihai Fercală susţinea, în temeiul acestui dosar, că fostul arbitru de fotbal Frăţilă este incompatibil cu funcţia de membru în board-ul societăţii. Acum, prin această decizie, instanţa îl repune pe Frăţilă în drepturi ca membru deplin în CS al SIF 3.

Amintim că Frăţilă a obţinut în instanţă, la finele lunii ianuarie, anularea deciziei prin care ASF i-a retras acestuia autorizaţia de membru în board-ul SIF-ului, de aici pornind o întreagă luptă pentru controlul societăţii care s-a încheiat recent cu debarcarea lui Fercală, director de peste 20 de ani la SIF3. Constantin Frăţilă, care deţine circa 5% din SIF Transilvania, fusese avizat în funcţia de membru al Consiliul de Supraveghere al societăţii de investiţii financiare în vara anului 2017, dar în septembrie 2018 supraveghetorul pieţei i-a retras autorizarea ca urmare a faptului că acţionarul SIF3 era urmărit penal.

Mai merită menţionat faptul că la începutul săptămânii noua conducere executivă de la SIF 3 - care nu putea fi instalată fără sprijinul şi eforturile lui Frăţilă - a decis să renunţe la un proces din 2018 care avea ca obiect obligarea ASF-ului în vederea emiterii unei decizii de constatare a acţiunii concertate în raport cu SIF3 a aşa-numitului "Grup Frăţilă" şi a unui grup "Banca Transilvania - SIF Moldova". Situaţia a venit însă şi pe fondul aproprierii datei de 24 iulie, când intră în vigoare în mod oficial ridicarea pragului de 5% de la SIF-uri.

Ataşăm mai jos comunicatul SIF 3 privind decizia de ieri a Tribunalului Constanţa:

"S.I.F. Transilvania aduce la cunoştinţa acţionarilor şi investitorilor faptul că, în conformitate cu informaţiile disponibile pe portalul instanţelor de judecată, prin Încheierea finală de cameră preliminară nr. 259/2020 din 21.07.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 900/118/2020, instanţa:

- Respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii plângerii invocate de intimatul Frăţilă Constantin;

- Respinge ca nefondată cererea petentei Autoritatea de Supraveghere Financiară privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii;

- Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenţii Autoritatea de Supraveghere Financiară şi SIF Transilvania împotriva ordonanţei nr. 582/D/P/2016 din 03.09.2010 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa

Hotărârea este definitivă.

Obiectul prezentului dosar l-a constituit plângerea penală formulată de SIF Transilvania şi Autoritatea de Supraveghere Financiară referitoare la săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infractional organizat, manipulare a pietei de capital în formă continuată, trecerea fictivă a acţiunilor pe numele altei persoane, exercitarea drepturilor de vot aferente unor acţiuni ce aparţin altei persoane, exercitarea dreptului de vot în temeiul unor avantaje materiale, spălare de bani în formă continuată de către numiţii Constantin Frăţilă, Maria Alexandra Frăţila, Alexe Gabriela, Mârleneanu Ion, Bobelea Bamona, Simion Dragoş, Cociu Niculai, Cociu Daniel, Saioc (fostă Stancu) Mihaela, Pascu Narcisa, Consulting & Construction Investments S.R.L., Alexa Business & Investments S.R.L. şi Amycris Trans S.R.L."

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Pentru cunoscatori , un dosar fabricat de FERCALA si URSACHE ! O tempora ! Sa auzim numai de bine de ei !

    de ce nu calugareste Fratila?

    este atat de convinator! 

    ortodoxia nu are decat de pierdut!

    evident si piata financiara! 

    1. p.s. evident judecatorului i se cuvine de drept si de fapt o frumoasa pensie speciala pentru corectitudinea deciziei sale!

    Fratila este Nufarul. Regret că n-am știut până acum și îl tot criticam!

    1. UITE CA ESTE BINE CA ACUM STI !

      Da Nu mai cumpăr Sif3 nici speculativ. Evident nici Sif1!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb