Tribunalul Giurgiu decide dacă îl eliberează pe Dragnea din închisoare

J.P.
Anticorupţie / 15 iulie 2021

Tribunalul Giurgiu decide dacă îl eliberează pe Dragnea din închisoare

Tribunalul Giurgiu dezbate joi cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, conform Agerpres.

În luna aprilie, Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, "este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă - atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite".

Conform actelor depuse în instanţă, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, ceea ce a condus "la izolarea sa în camera de detenţie pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) şi la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenţie".

De asemenea, Dragnea a reclamat faptul că a fost ţinut zilnic în camera de detenţie 23 ore din 24 şi "în mod surprinzător a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2".

În plus, spunea fostul lider al PSD, dreptul său la sănătate a fost încălcat întrucât i-a fost refuzat, în mod sistematic, accesul la investigaţii de specialitate şi tratament adecvat, deşi penitenciarul a fost informat încă de la început despre afecţiunile de care suferea.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.

În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că "instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare".

În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare. El susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, pe vremea guvernării PSD.

Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.

La Tribunalul Giurgiu dosarul a fost repartizat judecătoarei Ana Lazăr, însă aceasta a făcut cerere de abţinere, fiind înlocuită cu un alt magistrat.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Singurul DETINUT POLITIC din Romania ultimilor 30 de ani,nu v-a fi eliberat din PUSCARIE,decat atunci cand v-a hotara PENALUL de la Cotroceni.Se tot invoca diferite CHICHITE ca DRACNIA sa nu fie eliberat. Daca sa zicem ca DRACNIA a adus un prejudiciu Tarii de 100.ooo de lei,ce se intampla cu PENALII care conduc azi TARA si care sub conducerea PENALULUI de la Cotroceni,FURA miliarde de euro,in timp de o treime dintre romani traiesc in saracie.Am spuso de mai multe ori. Dupa terminarea madatului detinut de Iohannis,odata cu el,or sa intre la PUSCARIE toti HOTII care azi conduc spre DEZASTRU Tara.Se poate insa sa se intample ca Romanii,satui de MINCIUNI,de FOAME si FRIG,sa faca o alta REVOLUTIE,chiar in acest an.!

    Singurul DETINUT POLITIC din Romania ultimilor 30 de ani,nu v-a fi eliberat din PUSCARIE,decat atunci cand v-a hotara PENALUL de la Cotroceni.Se tot invoca diferite CHICHITE ca DRACNIA sa nu fie eliberat. Daca sa zicem ca DRACNIA a adus un prejudiciu Tarii de 100.ooo de lei,ce se intampla cu PENALII care conduc azi TARA si care sub conducerea PENALULUI de la Cotroceni,FURA miliarde de euro,in timp de o treime dintre romani traiesc in saracie.Am spuso de mai multe ori. Dupa terminarea madatului detinut de Iohannis,odata cu el,or sa intre la PUSCARIE toti HOTII care azi conduc spre DEZASTRU Tara.Se poate insa sa se intample ca Romanii,satui de MINCIUNI,de FOAME si FRIG,sa faca o alta REVOLUTIE,chiar in acest an.!

    1. Singurul om care a vrut binele populatiei,nu o sa fie eliberat prea curand ,au frica de el si acum

    daca dragnia a inghitit aceasta mizerie de dosar inseamna ca are alte bube in cap , adica nu sufar prea tare de puscaria lui .

    1. Nici eu nu sufar dat asi vrea ca toti hotii si borfasii tarii sa stea la puscarie in frunte cu cel din deal

      Infractori, hoți și borfași din toată RO, uniți-vă!.

      Mărșăluiți și ocupați toate Jilavele și Rahovele din țară!

      Și ajuntă-i tu Doamne, milostiv și drept, să aibă îndreptăciune din ale diavoleștelor păcate !!  

    Free Liviu, free Liviu, striga prostimea. In alta ordine de idei, daca toti detinutii fac cate 2 cereri de eliberare pe saptamana (ca si Liviu) nu e de mirare ca sunt aglomerate instantele.

    1. INSTANTELE mai IDIOTULE ar trebui sa fie foarte aglomerate cu DOSARELE HOTILOR care conduc azi Tara. Iar PUSCARIILE ar fi pline ochi.!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb