Fostul preşedinte american Donald Trump conduce în intenţiile de vot în tabăra republicană, unde se aşteaptă ca un grup potenţial numeros de candidaţi să încerce să obţină nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din 2024, transmite Agerpres.
Potrivit sursei, Trump a primit sprijinul a 43% dintre republicanii înregistraţi, în timp ce 31% l-au susţinut pe guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, şi doar 4% au preferat-o pe Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud şi ex-ambasador la ONU, care a anunţat astăzi că va candida pentru Casa Albă. Haley a fost ambasadorul SUA la ONU în administraţia Trump.
DeSantis este dat aproape cert candidat, însă până acum nu şi-a anunţat intenţia, continuă sursa.
Fostul vicepreşedinte al lui Trump, Mike Pence, care ia şi el în calcul o candidatură, a primit un sprijin de 7% în sondaj.
Sursa citată are în vedere perioada 6-13 februarie, cu un număr de 1.465 de alegători republicani înregistraţi, parte a unui eşantion naţional de peste 4.000 de persoane de vârstă adultă, şi are o marjă de eroare de circa 3%.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2023, 21:59)
Si la noi conduce Iohanis in preferintele romanilor
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2023, 05:53)
Trump va opri razboiul din Ucraina, oprind inarmarea nebuneasca a piticului ragusit.