Preşedintele american, Donald Trump i-a îndemnat din nou pe premierul britanic, Boris Johnson şi pe liderul Partidului Brexitului, Nigel Farage să se asocieze, pentru a nu compromite perspectiva unui acod comercial lărgit între Statele Unite şi Regatul Unit după ce Londra va părăsi Uniunea Europeană, relatează Reuters.
El a declarat duminică presei că cei doi lideri politici sunt prietenii săi şi că Boris Johnson este "omul situaţiei".
Nigel Farage a anunţat anterior că nu va candida în alegerile anticipate de la 12 decembrie, pentru a face campanie pe tot teritoriul Marii Britanii împotriva acordului Brexitului încheiat în octombrie de Boris Johnson.
Aceste alegeri - primele organizate în decembrie din 1923 - ar urma să aibă un rezultat greu de prezis, iar oricare dintre tabere "pro" sau anti-Brexit, poate schimba radical situaţia după patru ani de criză politică.
Potrivit cotidianului Times, Partidul Conservator îndepărtează de-acum posibilitatea unui Brexit fără acord - agitată mult timp de premierul Boris Johnson - în programul său în vederea alegerilor.
Întrebat pe care lider îl susţine, Trump a răspuns că "îmi plac amândoi. Cred că Boris Johnson va găsi o soluţie. Sunt amândoi prieteni. Ceea ce mi-ar plăcea este ca Nigel şi Boris să se unească. Cred că este o posibilitate".
Liderul Partidului Laburist, principala formaţiune din opoziţia britanică, Jeremy Corbyn, l-a acuzat pe Trump că se amestecă în alegerile britanice cu scopul de a-l ajuta pe "prietenul său" Boris Johnson să fie ales.