Trump se lansează în cursa realegerii promiţând un vaccin împotriva covid-19 "anul acesta"

J.P.
Internaţional / 28 august 2020

Trump se lansează în cursa realegerii promiţând un vaccin împotriva covid-19 "anul acesta"

Preşedintele american Donald Trump a acceptat nominalizarea Partidului Republican în vederea celui de-al doilea mandat şi şi-a inaugurat campania electorală prin promisiunea-şoc a unui vaccin - "anul acesta" - împotriva covid-19, relatează AFP, conform news.ro.

Într-un lung discurs de 70 de minute, care s-a rezumat pe alocuri la enumerarea cam monotonă a deciziilor pe care le-a luat în cei patru ani scurşi, el şi-a lăudat îndelung acţiunea, foarte criticată, împotriva covid-19 şi a prezis sfârşitul apropiat al pandemiei.

"Noi vom învinge virusul, vom pune capăt pandemiei şi vom apărea mai puternici ca niciodată", a dat asigurări al 45-lea preşedinte american, care face obiectul unor critici inclusiv în tabăra sa, din cauza şovăirii în faţa pandemiei care, a promis el la un moment dat, va dispărea ca prin "minune".

"Noi vom produce un vaccin până la sfârşitul anului şi poate chiar mai devreme!", a lansat Trump referindu-se la un posibil anunţ surpriză înaintea scrutinului prezidenţial de la 3 noiembrie, în care candidează la al doilea mandat de patru ani.

"Sute de milioane de doze vor fi rapid disponibile", a prezis magnatul în domeniul imobiliar.

"Noi mobilizăm geniul ştiinţific al Americii pentru a concepe un vaccin într-un timp-record", a declarat el. "Vom dispune anul acesta de un vaccin sigur şi eficient şi împreună vom pune virusul la pământ", a adăugat preşedintele-candidat.

De altfel, s-a făcut totul în această mare adunare republicană în vederea consolidării ideii, împotriva consensului ştiinţific, că pandemia aparţine deja trecutului - distanţarea fizică şi purtarea măştii au fost puţin respectate.

Cea mai îndoliată ţară de pandemia covid-19, cu peste 180.000 de morţi, Statele Unite au precomandat sute de milioane de doze la mai multe societăţi care dezvoltă potenţiale vaccinuri, doze care vor fi disponibile în mod gratuit pacienţilor americani.

În pofida acestor tranzacţii, vaccinarea nu va fi obligatorie pentru americani, a anunţat la 19 august doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului american de Boli Infecţioase.

Până acum americanii nu par să aprecieze deloc modul în care Trump gestionează această criză sanitară fără precedent. Potrivit mediei sondajelor stabilită de site-ul FiveThirtyEight, 58,2% dezaprobă răspunsul pe care l-a dat pandemiei, iar 38,7% îl aprobă.

Împotriva criticilor, preşedintele american l-a atacat pe principalul adversar din cursa realegerii sale, democratul Joe Biden.

Cu mai puţin de 70 de zile înaintea alegerilor, Donald Trump a rezumat bilanţul fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama la o serie de "trădări" şi "gafe" şi l-a prezentat drept o marionetă a "stângii radicale".

"Joe Biden nu este salvatorul sufletului Americii (...). El şi-a petrecut cariera de partea rea a istoriei", a subliniat el, referindu-se la democrat, care a fost ales pentru prima oară în Senat în urmă cu aproape o jumătate de secol.

Criticat, de asemenea, din cauză că a ales să susţină un discurs de partid de la Casa Albă, o clădire federală, fostul om de afaceri a respins cu un dos de mână problemele etice. "Acesta este un loc în care eu mă simt bine, esteun loc în care ţara se simte bine".

Preşedintele american şi-a consolidat de asemenea poziţia de apărător al "legii şi ordinii", în contextul în care de mai multe zile orăşelul Kenosha (Wisconsin), în care tânărul afroamerian Jacob Blake a fost rănit grav de către un poliţist alb, este teatrul uneor manifestaţii şi violenţe.

"Dacă Partidul Democrat vrea să se aşeze de partea anarhiştilor, agitatorilor, răzvrătiţilor, jefuitorilor şi celor care ard steagul este treaba lor, însă, în calitate de preşedinte, eu refuz aşa ceva", a lansat el.

"Dacă stânga ajunge la putere, ei vor demola periferiile şi vă vor confisca armele", a mai avertizat Trump.

Larg devansat în sondajele naţionale, Donald Trump este dat pentru moment ca înfrânt, cu un scurt avans, în numaroase state-cheie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb