TSIPRAS: Grecia îşi va redobândi independenţa economică

L.A.
Internaţional / 16 aprilie 2019

Alexis Tsipras (Sursă foto: Twitter)

Alexis Tsipras (Sursă foto: Twitter)

Rambursarea anticipată a împrumuturilor scumpe de la FMI va fi un pas semnificativ pentru Grecia, care va crea condiţii favorabile pentru economie, a declarat ieri, premierul elen, Alexis Tsipras, care a promis noi măsuri de relaxare economică, transmite Reuters.

"Câştigăm puncte de libertate economică", a afirmat Tsipras în timpul unui interviu la televiziunea Antenna.

Surse apropiate situaţiei au declarat ieri, că Grecia intenţioneză să solicite consimţământul Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru rambursarea anticipată a împrumuturilor către FMI.

În august 2018, Grecia a încheiat al treilea program internaţional de salvare solicitat din 2010.

În timpul interviului, Tsipras a mai spus că administraţia sa nu va reduce pragul pentru veniturile neimpozabile, o măsură convenită cu creditorii internaţionali care ar avea rolul de a extinde baza de impozitare, începând de anul viitor.

"Pragul pentru veniturile neimpozabile nu va fi redus atâta timp cât Syriza se va afla în guvern", a afirmat Tsipras, referindu-se la partidul său aflat la putere din 2015, mai informează Reuters.

În Grecia vor avea loc alegeri parlamentare în acest an, premierul excluzând posibilitatea să fie organizate alegeri anticipate, el promiţând că guvernul va dori să îşi încheie mandatul.

Analiştii anticipează că Grecia îşi va respecta din nou obiectivele fiscale în acest an, iar ceea ce va depăşi aceste ţine va fi distribuit public.

"După Paşte, mă voi întâlni cu ministrul de Finanţe pentru a discuta ce putem oferi, nu ca un cadou electoral, ci măsuri de relaxare permanente, pentru că economia elenă merge mai bine", a spus Tsipras, potrivit Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb