Tunisia a respins criticile internaţionale după arestarea lui Rached Ghannouchi

A.F.
Miscellanea / 20 aprilie 2023

Tunisia a respins criticile internaţionale după arestarea lui Rached Ghannouchi

Tunisia a respins cu fermitate ieri preocupările, exprimate în special în Europa, după arestarea oponentului islamist Rached Ghannouchi, calificându-le drept "inadmisibile", transmite Agerpres.

Liderul partidului islamo-conservator Ennahdha şi al fostului Parlament, Rached Ghannouchi, în vârstă de 81 de ani, este cel mai proeminent adversar care a fost arestat în Tunisia de la lovitura de stat a preşedintelui Kais Saied, care a preluat deplinele puteri în iulie 2021.

Arestarea sa de luni a avut loc după declaraţii în care afirma că Tunisia ar fi ameninţată cu un "război civil" dacă partidele de stânga sau cele reprezentând islamul politic, precum Ennahdha, ar fi eliminate.

Uniunea Europeană, un partener cheie al Tunisiei, a declarat marţi că urmăreşte "cu mare îngrijorare ultimele evoluţii", invocând arestarea lui Ghannouchi şi închiderea sediului partidului său. UE a subliniat, de asemenea, "principiul fundamental al pluralismului politic".

Franţa, la rândul său, a declarat că această arestare "face parte dintr-un val îngrijorător de arestări", amintind "ataşamentul faţă de libertatea de exprimare şi respectul pentru statul de drept".

De asemenea, pentru Statele Unite, aceste arestări reprezintă o "escaladare îngrijorătoare"."Arestările de opozanţi şi critici de către guvernul tunisian sunt în mod fundamental contrare principiilor pe care tunisienii le-au adoptat într-o Constituţie ce garantează în mod explicit libertatea de opinie, de gândire şi de exprimare", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel.

Ministerul Afacerilor Externe tunisian a declarat într-un comunicat de presă publicat miercuri seara ca reacţie la luările de poziţie internaţionale că "legile Republicii se aplică tuturor justiţiabililor fără excepţie, cu toate garanţiile legale" şi că "justiţia se exercită cu calm, fără a fi influenţat de valul de comentarii inadecvate şi inadmisibile". Comunicatul susţine că aceste comentarii "nu pot afecta decât eforturile intense ale ţării de a redresa o situaţie economică şi financiară aflată sub mare presiune din cauza, în mare parte, a proastei guvernării şi a amatorismului care au caracterizat ultimul deceniu", în timpul căruia partidul Ennahdha al lui Ghannouchi a jucat un rol politic de prim plan.

Ministerul nu a explicat legătura pe care o face între preocupările exprimate cu privire la statul de drept şi libertăţile din ţară şi situaţia economică a acesteia."Aceste comunicări constituie o ingerinţă inacceptabilă în afacerile interne ale Tunisiei provenind din partea unor părţi care sunt, totuşi, la curent cu realităţile ţării", a adăugat ministerul, subliniind din nou "importanţa repornirii economiei tunisiene în cele mai bune condiţii posibile".

Tunisia trece printr-o criză politico-economică gravă care îi împinge pe mulţi tunisieni să încerce să ajungă ilegal în Europa pe mare, cu riscul vieţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb