Turcia vrea să relaxeze prevederile privind importul de aur

F.F.
Internaţional / 11 decembrie 2019

Turcia vrea să relaxeze prevederile privind importul de aur

Autorităţile turce lucrează la un plan care ar relaxa normele privind importul de aur pe una din cele mai mari pieţe de consum pentru metalul preţios, transmite Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar citate de Bloomberg, Trezoreria turcă lucrează la o serie de modificări care ar permite omologarea şi standardizarea deşeurilor de aur sau a aurului neînregistrat pe care oamenii îl transportă atunci când intră în Turcia. Trezoreria turcă lucrează împreună cu bursa din Istanbul cu privire la acest plan, care ar include şi înregistrarea aurului care este adus în Turcia fără omologare de la London Bullion Market Association (LBMA), au precizat sursele.

LBMA este o asociaţie internaţională care stabileşte standardele pentru tranzacţiile over-the-counter cu metale preţioase începând de la puritate şi provenienţă şi până la modul în care sunt tranzacţionate lingourile. Borsa Istanbul, singura bursă de valori din Turcia, care începând din 2013 supervizează şi piaţa pentru metale preţioase şi diamante, este o instituţie afiliată a LBMA.

Pentru o ţară care extrage doar o mică parte din aurul de care are nevoie pentru a acoperi cererea internă, atragerea unei cantităţi mai mari de metal preţios de peste hotare este singura modalitate prin care poate face faţă necesităţilor producătorilor de bijuterii precum şi gospodăriilor care de mult timp au încredere în aur în perioade turbulente. În mod tradiţional, turcii fac cadouri din aur la evenimente precum nunţi şi ceremonii de circumcizie, şi de asemenea aurul este utilizat de comercianţii turci pentru a-şi plăti chiria pentru standurile lor din marele bazar, una din cele mai vechi pieţe acoperite din lume.

Turcia rafinează deşeuri de aur în bijuterii care sunt vândute peste tot în Orientul Mijociu. Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, în ultimul trimestru industria bijuteriilor din Turcia a fost unul din puţinele sectoare care a înregistrat o creştere a cererii de aur. Pe ansamblu, în primele nouă luni ale acestui an, cerere de aur a Turciei a crescut cu 3,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În 1993, Turcia a înfiinţat o bursă a aurului la Istanbul, în ideea de ajuta ca preţurile locale să evolueze în tandem cu indicatorii de referinţă la nivel internaţional. De asemenea, au fost impuse standarde internaţionale cu privire la puritate pentru lingourile de aur importate. Însă această bursă a fost desfiinţată în 2013 după înfiinţarea pieţei de metale preţioase şi diamante în subordinea Borsa Istanbul.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb