Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat, ieri, că Sebastian Ghiţă ar trebui audiat la comisie atunci când va fi adus în România. Politicianul a explicat: "Cred că am procedat înţelept. În urmă cu o lună şi ceva mă tot întrebaţi dacă am închis ancheta (cu privire la activitatea unor cadre din SRI - n.r.) şi eu am spus că nu şi că am considerat că este utilă audierea domnului Ghiţă în cadrul Comisiei SRI, pentru că de acolo am şi pornit în anchetă. Ca urmare, odată ce au fost parcurse procedurile de extrădare şi îl vom avea pe domnul Ghiţă în România, se impune să continuăm ancheta noastră, să îl audiem, să vedem ce elemente suplimentare ne aduce în atenţie, apoi să decidem dacă mai audiem şi alte persoane".
El a adăugat, citat de Agerpres, că ancheta Comisiei pentru controlul SRI rămâne deschisă până când va fi audiat Sebastian Ghiţă.
În ce priveşte decizia de extrădare a lui Ghiţă, Ţuţuianu a precizat că aceasta nu depinde numai de statul român: "E o infracţiune săvârşită pe teritoriul unui stat terţ, Serbia, şi trebuie să vedem ce vor decide autorităţile statului sârb cu privire la acea infracţiune şi apoi trebuie să vedem paşii legali care trebuie parcurşi pentru a se obţine o extrădare. Eu cred că ne grăbim să dăm diverse soluţii, dar depinde foarte mult de decizia statului sârb".