Conducerea companiei UAMT Oradea (UAM) propune acţionarilor contractarea unor credite în valoare de 3,5 milioane euro pentru finanţarea investiţiilor, precum şi participarea în limita a 20% la capitalul social al unor companii de profil, a anunţat marţi societatea.
Acţionarii existenţi la data de 19 octombrie (n.r. - ieri) vor dezbate propunerile conducerii în şedinţa din 25 octombrie. Acţionarii vor mai dezbate şi unele propuneri de modificare a actului constitutiv.
În primul semestru din acest an, profitul net al societăţii a fost de 167.030 lei, de 2,76 ori mai mic decât în ianuarie-iunie 2006, când rezultatul net a fost de 460.343 lei. În prima jumătate din 2007, cifra de afaceri a UAMT a fost de 38,42 milioane lei (12,26 milioane euro), în scădere cu 23,6% faţă de intervalul echivalent din 2006, când afacerile companiei s-au situat la 50,27 milioane lei.
Compania UAMT Oradea ţinteşte un profit net de 420.000 lei pentru anul în curs, de aproape trei ori mai mare faţă de rezultatul anului anterior. Conducerea companiei estimează o scădere a cifrei de afaceri până la 76,2 milioane lei, cu 19,35% comparativ cu cifra obţinută în 2006.
Compania are un capital social de 11,29 milioane lei, divizat în 25,08 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,45 lei. Principalul acţionar al companiei este Asociaţia salariaţilor, cu o deţinere de 56,13%.
Acţiunile emise de societate se tranzacţionează la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul UAM. Ultima cotaţie a fost de 1,05 lei pe acţiune, în şedinţa din 18 septembrie, ceea ce dă o capitalizare de 26,34 milioane lei (7,8 milioane euro).
UAMT Oradea are ca obiect principal de activitate producţia şi comercializarea pieselor şi subansamblelor pentru mijloace de transport, pieselor turnate din aliaje neferoase, pieselor injectate din material plastic şi cauciuc, execuţiei de instalaţii, utilaje, echipamente tehnologice şi a bunuri.