Uber intră pe piaţa Braşovului luna aceasta

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 8 noiembrie 2016

Serviciul Uber va ajunge până la finele acestei luni şi la Braşov, acesta fiind cel de-al treilea oraş pe care îl atacă americanii, după Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Uber, prezent în România de la începutul anului trecut, a lansat o nouă versiune a aplicaţiei mobile prin intermediul căreia utilizatorii de smartphone-uri au posibilitatea de a accesa un serviciu de transport alternativ celui de taxi. Noua versiune cuprinde o serie de funcţionalităţi noi printre care se numără afişarea celor mai scurte trasee pentru cei care utilizează Uber în mod frecvent, aplicaţia "învăţând" practic cel mai des folosite rute de aceştia. De asemenea, utilizatorii Uber îşi pot sincroniza calendarul cu aplicaţia, astfel încât să nu mai fie nevoie să caute adresa pentru o întâlnire din agendă în altă aplicaţie de hărţi.

În plus, aplicaţia se poate sincroniza şi cu lista de contacte a utilizatorilor, astfel încât aceştia să poată ajunge la un prieten tastând direct numele lui.

Apoi, odată ce acesta distribuie locaţia lor, utilizatorii pot ajunge la destinaţie fără a fi nevoie să introducă ei adresa. În plus, utilizatorii au şi posibilitatea de a împărţi costul unei călătorii cu prietenii. În prezent, versiunea îmbunătăţită este disponibilă doar pentru o parte dintre utilizatorii Uber din lume, aceştia fiind aleşi în mod aleator, însă în următoarele luni va deveni funcţională pentru toţi utilizatorii. De la lansarea serviciului în România în februarie 2015 şi până la finalul lunii trecute, Uber a atras peste 100.000 de utilizatori care folosesc activ aplicaţia mobilă dedicată pentru transportul în Bucureşti şi în Cluj-Napoca.

Preţuri mai mici decât cele ale serviciilor de taximetrie

Compania de ride sharing Uber a anunţat în această vară că reduce tarifele atât pentru varianta low-cost uberX, de la 1,45 lei la 1,3 lei/kilometru, cât şi pentru UberSELECT, care costă acum 1,65 lei/kilometru, cu 30% sub preţul aplicat anterior.

Taximetrele din Braşov afişează în prezent un tarif de 1,73 lei/km pe timp de zi şi de 1,93 lei/km pe timp de noapte. Uber s-a lansat în Bucureşti la începutul anului trecut cu serviciul uberX, la un tarif de 1,39 lei/km, acelaşi cu cel practicat de majoritatea firmelor de taxi. În luna decembrie, compania a mărit tariful în Bucureşti la 1,65 lei/km, iar în aprilie preţul uberX a fost redus la 1,45 lei/kilometru, denumit atunci tarif de vară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb