UBS şi "Citigroup" dau bani ca să obţină contracte de intermediere a emisiunilor de obligaţiuni

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 februarie 2005

Banca elveţiană UBS şi grupul financiar american "Citigroup" se află în vîrful clasamentului celor care au plătit foşti oficiali guvernamentali, ca să obţină contracte de intermediere a emisiunilor de obligaţiuni pe care le lansează autorităţile municipale, în vederea finanţării diverselor proiecte, informează agenţia Bloomberg.

Potrivit datelor oficiale, UBS a oferit 2,4 milioane de dolari unui număr de 28 de specialişti în domeniu, printre care fostul primar al Detroit-ului, Dennis Archer, şi Ray Sullivan, fost purtător de cuvînt al preşedintelui George W. Bush - în perioada în care era guvernator al Texas-ului. Situaţia a fost cercetată de autorităţile de reglementare a emisiunilor de obligaţiuni municipale, în cadrul unei investigaţii care urmăreşte corupţia la nivel politic, îndeosebi pe segmentul finanţelor publice.

Primele zece societăţi bancare din clasamentul mai sus menţionat au plătit 11,2 milioane de dolari în 2004 specialiştilor în obligaţiuni, potrivit datelor oficiale. "Citigroup", plasată pe poziţia a doua, după UBS, a dat 1,83 milioane de dolari, şi este urmată de "JP Morgan Chase", cu 1,41 milioane. "Folosirea consultanţilor este pe deplin transparentă şi conformă regulilor în domeniu", spune purtătorul de cuvînt al UBS, Susan Austin. La rîndul său, Robert Barber, co-preşedinte al departamentului de finanţe publice din cadrul "Merrill Lynch", declară: "Băncile plătesc consultanţi ca să cîştige emisiunile de obligaţiuni, întrucît aceştia cunosc necesităţile financiare ale emitenţilor".

Consultanţii în obligaţiuni municipale dezvoltă strategii de piaţă, iau legătura cu oficialităţile şi dau sfaturi băncilor în legătură cu modalităţile prin care pot cîştiga dreptul de intermediere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb