Ucraina a lansat astăzi un program de aplicaţii militare în vestul ţării, la care participă de asemenea militari din SUA, Polonia şi Lituania, principalele ţări susţinătoare ale Kievului în tensiunile cu Rusia, relatează AFP, citată de Agerpres.
La aceste manevre militare denumite ''Three Swords 2021'' (Trei Săbii 2021) iau parte circa 1.200 de soldaţi şi 200 de vehicule de luptă şi ele se vor desfăşura până pe 30 iulie în poligonul militar Iavoriv din regiunea Lvov.
''Ceremonia de lansare oficială a avut loc astăzi (luni)'', a declarat Volodimir Skorosteţki, un purtător de cuvânt.
Aceste manevre se desfăşoară în cadrul unui program regional de cooperare militară între Ucraina, Polonia şi Lituania, care în anul 2014 au alcătuit o brigadă militară comună cu baza la Lublin (estul Poloniei) şi cu efective compuse din 2.600 de soldaţi polonezi, 570 lituanieni şi 340 ucraineni.
Ucraina a mai găzduit pe teritoriul ei în ultimele luni şi alte exerciţii la care au participat state membre ale NATO - Sea Breeze et Cossack Mace -, desfăşurate în Marea Neagră şi în sudul ţării.
Rusia a desfăşurat la rândul ei mai multe exerciţii în ultimele luni, în special în peninsula Crimeea anexată şi în Marea Neagră, şi a masat într-o perioadă circa 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană, stârnind atunci temeri asupra unei escaladări a conflictului armat din estul separatist prorus al Ucrainei, soldat până în prezent cu peste 13.000 de victime.