Ucraina atacă Polonia pe tema subvenţiilor acordate agricultorilor

T.B.
Internaţional / 12 iunie 2023

Ucraina atacă Polonia pe tema subvenţiilor acordate agricultorilor

Subvenţiile pe care Polonia le-a acordat fermierilor săi ca răspuns la creşterea bruscă a exporturilor de cereale din Ucraina nu sunt în conformitate cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a declarat luni ministrul adjunct al economiei din Ucraina, Taras Kacika, citat de Reuters, conform news.ro.

Guvernul polonez a aprobat subvenţii de 10 miliarde de zloţi (2,4 miliarde de dolari) pentru agricultura poloneză, pentru a-i ajuta pe fermierii locali să facă faţă concurenţei reprezentate de supraoferta de pe piaţă de cereale din Ucraina, care s-au acumulat în Polonia şi în alte ţări din Europa de Est.

"Aceste subvenţii depăşesc cu mult ceea ce este permis de normele OMC. Poate părea o evoluţie minoră, dar ele pot fi o sursă de perturbări (comerciale) în întreaga lume", a declarat Kacika la o conferinţă a Consiliului Internaţional al Cerealelor (IGC) organizată la Londra.

Polonia a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai Kievului după invazia rusă din 2022, însă problema cerealelor ucrainene a dat bătăi de cap, în an electoral, guvernului polonez, care se bazează pe sprijinul din partea electoratului rural.

Polonia, Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit alternative pentru cerealele ucrainene pentru a ajuta la compensarea exporturilor care se făceau de obicei prin porturile ţării de la Marea Neagră. După invazie şi blocarea porturilor ucrainene, milioane de tone de cereale s-au acumulat în ţările vecine, împingând în jos preţurile pentru fermierii locali şi determinând guvernele respective să introducă unilateral interdicţii de import pentru produsele alimentare ucrainene. La 2 mai, Uniunea Europeană (UE) a ajuns la un acord care permite celor cinci ţări să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui ucrainene, permiţând însă tranzitul pentru export în alte părţi, inclusiv în alte ţări ale UE.

Comisia Europeană, care supervizează politica comercială a UE, afirmă că interdicţiile vor fi eliminate treptat până la jumătatea lunii septembrie, moment în care se aşteaptă la îmbunătăţiri în ceea ce priveşte scoaterea cerealelor din Ucraina şi trecerea acestora prin ţările de tranzit.

"Nu vedem niciun impact negativ real asupra pieţelor interne ale acestor state şi lucrăm intens cu UE pentru a asigura buna funcţionare a tuturor rutelor comerciale", a declarat Kacika. El a adăugat că perturbările comerciale cauzate de război "duc la presupuneri, speculaţii şi practici comerciale nedrepte (când) în realitate comerţul este un factor cheie care poate stabiliza pieţele".

UE a liberalizat toate importurile din Ucraina pentru o perioadă iniţială de 12 luni, începând cu iunie 2022, pentru a ajuta Kievul în eforturile sale de a respinge invazia Rusiei. Luna trecută, blocul european a fost de acord să prelungească suspendarea taxelor pentru încă un an, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nesimtire crasa din partea Ucrainei,

    dupa ajutorul masiv primit de la Polonia in acest conflict 

    1. Norocul ucrainienilor e ca polonezii ii detesta pe rusi mai mult decat pe ucrainieni. Nu e numai nesimtire, e si obraznicie, golanie. Sa ne spuna cu cati bani a subventionat UE Ukraina? Au spus ca vor sa exporte in tarile sarace. Nu cred ca Polonia exporta cereale in Africa! Asa ca de ce se simt deranjati?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb