Ucraina îşi va exporta cerealele şi prin Croaţia

V.S.
Internaţional / 7 septembrie 2023

Ucraina îşi va exporta cerealele şi prin Croaţia

Ucraina a început să exporte cereale prin porturile maritime croate, cu scopul de a-şi lărgi rutele de export în condiţiile în care porturile sale de la Marea Neagră sunt blocate, a declarat joi un oficial ucrainean de rang înalt citat de Reuters, potrivit News.ro.

Principala rută de export de cereale a Ucrainei era, de obicei, prin porturile de la Marea Neagră, dar Kievul caută alternative de la invazia Rusiei de anul trecut şi decizia Moscovei din iulie de a se retrage din acordul ce permite transportul în siguranţă pe Marea Neagră.

Ministrul de externe Dmitro Kuleba a declarat, în timpul unei vizite la Zagreb, la sfârşitul lunii iulie, că Ucraina şi Croaţia au convenit asupra posibilităţii de a folosi porturile croate de la Dunăre şi de la Marea Adriatică pentru exportul de cereale ucrainene.

"Cerealele ucrainene au fost deja exportate prin porturile croate. Suntem recunoscători pentru această posibilitate. Deşi este o rută comercială de nişă, aceasta este deja populară", a declarat prim-vicepremierul Iulia Svîrîdenko. "Suntem pregătiţi să o dezvoltăm prin extinderea capacităţilor coridorului de transport", a mai spus ea. "Credem că această rută logistică va juca un rol important în comerţul bilateral dintre ţările noastre chiar şi după război", a adăugat oficialul ucrainean într-un răspuns scris pentru Reuters.

Svîrîdenko nu a precizat cât de mult grâu ucrainean a fost deja expediat prin porturile croate.

De când Rusia a renunţat la acordul mediat de ONU care garanta exporturile sigure de cereale ucrainene pe Marea Neagră, Kievul a folosit din ce în ce mai mult porturile sale de pe Dunăre pentru a exporta cereale. Cu toate acestea, Rusia atacă aproape zilnic în ultimul timp infrastructura portuară ucraineană de pe Dunăre.

Unele exporturi sunt, de asemenea, trimise pe calea ferată, dar brokerii ucraineni au declarat că livrările pe calea ferată către porturile europene sunt mult mai scumpe decât exporturile directe prin porturile ucrainene.

Sindicatul ucrainean al comercianţilor, UGA, a declarat în această săptămână că recolta combinată de cereale şi seminţe oleaginoase din 2023 ar putea ajunge la 80,5 milioane de tone, iar acest lucru înseamnă că 49 de milioane de tone ar putea fi exportate în sezonul iulie-iunie 2023/24.

Ministerul Agriculturii de la Kiev a declarat luna aceasta că exporturile ucrainene totalizau 4,5 milioane de tone la 1 septembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Ucraina îşi va exporta cerealele" ??

    mai precis,proprietarii straini a pamanturilor arabile din Ucraina 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb