Ucraina: O rută temporară pentru transportul cerealelor va trece prin apele teritoriale ale României

D.R.
Internaţional / 19 iulie 2023

Ucraina: O rută temporară pentru transportul cerealelor va trece prin apele teritoriale ale României

Ucraina stabileşte o rută temporară de transport maritim, care trece prin apele teritoriale ale României, pentru a menţine transporturile de cereale pe Marea Neagră, după ce Rusia a renunţat la acordul care permitea exporturile ucrainene printr-un coridor maritim sigur susţinut de ONU, a anunţat Kievul într-o scrisoare oficială datată 19 iulie şi transmisă agenţiei ONU pentru transportul maritim, relatează news.ro.

În scrisoarea datată 19 iulie, transmisă Organizaţiei Internaţionale pentru Transport Maritim, Ucraina a transmis că "a decis să stabilească temporar o rută maritimă recomandată".

"Scopul său este de a facilita deblocarea transporturilor maritime internaţionale în partea de nord-vest a Mării Negre", declară în scrisoare Vasil Şkurakov, ministrul interimar al comunităţilor, teritoriilor şi dezvoltării infrastructurii din Ucraina.

Ucraina precizează în scrisoare că ruta suplimentară de trafic pe care o stabileşte duce către apele teritoriale şi zona economică maritimă exclusivă a României.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră ar putea continua fără participarea Rusiei, iar Ucraina lucrează la opţiuni pentru a-şi păstra angajamentele privind aprovizionarea cu alimente.

La rândul său, ambasadorul Ucrainei la Ankara, Vasil Bodnar, a declarat astăzi la televiziunea publică ucraineană Suspilne că după retragerea Rusiei din Iniţiativa pentru cereale de la Marea Neagră, Ucraina ia în considerare posibilitatea unui "culoar pentru cereale" prin apele teritoriale ale României şi Bulgariei.

De când Rusia a decis să renunţe la acord, asigurătorii ezită să asigure navele care transportă cereale din Ucraina. O unitate de asigurare a mărfurilor care a asigurat acoperirea transporturilor din acordul precedent, pe coridorul securizat, a fost suspendată.

Primele suplimentare de asigurare pentru riscul de război, care se percep la intrarea în zona Mării Negre, trebuie reînnoite la fiecare şapte zile. Acestea costă deja mii de dolari şi este de aşteaptat să crească, în timp ce armatorii s-ar putea dovedi reticenţi în a permite navelor lor să intre într-o zonă de război fără acordul Rusiei. În plus, există şi riscul minelor plutitoare.

Rusia, care a ieşit luni din acordul pentru cereale, a atacat marţi şi miercuri portul ucrainean Odesa, cel mai apropiat de România.În plus, Kremlinul a spus că navele care traversează Marea Neagră fără garanţiile sale de securitate ar fi în pericol.

Rusia susţine că s-ar putea întoarce la acordul pentru cereale stabilit anul trecut cu ONU şi Turcia, dar numai dacă cererile sale sunt îndeplinite, prin relaxarea regulilor pentru propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte. Ţările occidentale spun că în acest fel Moscova se foloseşte de o pârghie pentru a determina o slăbire a sancţiunilor financiare, deşi acestea nu vizează în mod direct transportul de alimente.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Sa plătească vama ukrainenii ..

    Dupa "teapa" Bastroe vine si "apele teritoriale ale României",

    cred ca la anul ne unim cu Ucraina (ca suna mai frumos),

    slava ukri  

    1. S-a demonstrat ca era fake news.

      slava RuSSi 

      Nu ne unim.SUA va ordona Romănia să devină vasal Ukraina

      Din pacate , deja este

    Esti tare in instalatie sa le impui ukranilor sa treacă nu pe unde vor ei ci pe unde vrem noi, ca stat suveran?

    Nu e mare lucru, doar respectarea culoarelor de navigație așa cum sunt legile internaționale.  

    Ucrainii devin "de facto" stapani pe Dunarea dambovitenilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb