Ucraina vrea Turcia drept garant al unui eventual acord de pace cu Rusia

Ucraina vrea Turcia drept garant al unui eventual acord de pace cu Rusia

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional #Adevărul - prima victimă / 18 martie 2022

Negocierile Rusia-Ucraina continuă

Negocierile ruso-ucrainene au continuat ieri, în format online, Moscova considerând că "depune mari eforturi şi arată mult mai multă bunăvoinţă decât omologii ucraineni", conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acesta a făcut referire la un plan de pace publicat miercuri, "pe surse", de Financial Times şi pe care l-a catalogat drept "o compilaţie incorectă", potrivit agenţiei DPA.

Dmitri Peskov a mai afirmat că, la negocieri, condiţiile Rusiei sunt "extrem de clare, au fost enunţate şi aduse complet în atenţia negociatorilor ucraineni".

De partea cealaltă, Mihail Podolyak, consilier al preşedintelui Ucrainei, a declarat că negocierile cu Rusia merg greu, poziţiile celor două părţi fiind diferite. "Aş vrea să le recomand comentatorilor activi ai procesului de negociere care nu sunt în interior: Nu vă răspândiţi minciunile într-o ţară care luptă din greu", a scris Podolyak pe Twitter.

Ieri, ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kouleba, a cerut ca Turcia să fie unul dintre garanţii unui eventual acord de pace cu Rusia, potrivit anunţului făcut de omologul său turc Mevlut Cavusoglu, aflat într-o vizită la Lvov.

"Ucraina a făcut o ofertă referitoare la acordul de securitate colectivă: P5 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliul de Securitate al ONU), plus Turcia şi Germania", a afirmat Cavusoglu, menţionând: "În timpul contactelor mele de la Moscova, am văzut că Federaţia Rusă nu avea vreo obiecţie şi că putea accepta o astfel de ofertă". Oficialul turc a mai spus: "Eforturile noastre de a pune capăt acestui război şi de a obţine o încetare a focului de durată vor continua".

În opinia lui Mevlut Cavusoglu, "speranţele de încetare a focului în Ucraina au crescut".

Tot ieri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat prin telefon cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, lansându-I din nou oferta de a găzdui o întâlnire între acesta şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Ankara sau Istanbul.

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat, ieri, că, în cazul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu semnează un acord cu omologul său rus Vladimir Putin, în scurt timp va trebui să semneze un act de capitulare, potrivit Interfax. În opinia sa, "Rusia nu va pierde în acest război".

Volodimir Zelenski: "Negocierile cu Rusia sunt dificile"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ieri, într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, că negocierile cu Rusia sunt dificile, dar orice conflict armat "poate fi oprit la masa negocierilor".

"În primul rând, negocierile continuă. Dar merg destul de greu", a afirmat Zelenski, citat de media ucraineană, menţionând că problemele prioritare pentru Kiev - în negocierile cu Rusia - sunt sfârşitul războiului, garanţiile de securitate pentru Ucraina, suveranitatea ţării şi restabilirea integrităţii sale teritoriale.

Ieri, şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a acuzat Rusia că "se preface că negociază" un armistiţiu în Ucraina, lăsând în acelaşi timp în continuare "armele să vorbească".

Pe de altă parte, ieri, Volodimir Zelenski a îndemnat Germania să dărâme noul zid ridicat în Europa împotriva libertăţii odată cu declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei.

"Dragă domnule cancelar Olaf Scholz, distrugeţi acest zid, daţi-i Germaniei rolul de lider pe care îl merită", a declarat liderul ucrainean într-un discurs difuzat în faţa Camerei Inferioare a Parlamentului german.

Jens Stoltenberg, NATO: "Suntem hotărâţi să oprim escaladarea războiului din Ucraina"

Alianţa NATO este hotărâtă să oprească escaladarea în continuare a războiului din Ucraina, a declarat ieri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Domnia sa a spus, într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz: "NATO are responsabilitatea să împiedice acest conflict să escaladeze mai mult. Acest lucru ar fi încă şi mai periculos şi ar produce şi mai multă suferinţă, şi mai multe morţi şi distrugeri".

Secretarul general al NATO a adăugat că salută eforturile cancelarului german de a găsi o soluţie diplomatică la acest război, inclusiv prin contacte directe cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Miercuri, după o reuniune a miniştrilor apărării din statele aliate, Jens Stoltenberg a subliniat că NATO nu va desfăşura trupe sau mijloace aeriene în Ucraina, dar pregăteşte o consolidare substanţială a prezenţei sale militare în ţările de pe flancul estic, unde va desfăşura mai multe trupe şi echipamente militare.

Ministrul ucrainean al Apărării le cere europarlamentarilor să îl desemneze pe Putin criminal de război

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, le-a cerut ieri europarlamentarilor să îl desemneze pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, transmite Reuters, conform Agerpres.

Adresându-se Parlamentului European prin videoconferinţă, Reznikov a dat exemple de crime de război comise de forţele ruse în Ucraina, printre care lovitura aeriană de miercuri asupra unui teatru din Mariupol unde, potrivit ministrului, se adăposteau 1.200 de femei şi copii.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a numit miercuri pe Putin criminal de război, comentariu care a fost catalogat de Kremlin "de neiertat".

Dmitri Medvedev: "Rusia îşi va pune inamicii la locul lor"

Rusia are puterea să pună "la locul lor" inamicii conduşi de Statele Unite, iar Moscova va dejuca complotul rusofob al Occidentului de a distruge Rusia, a declarat, ieri, Dmitri Medvedev, fostul preşedintele rus şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Vladimir Putin, relatează Reuters, conform news.ro.

Dmitri Medvedev, care a ocupat funcţia de preşedinte din 2008 până în 2012, şi care în prezent este secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus că Statele Unite au alimentat rusofobia "dezgustătoare" în încercarea de a îngenunchea Rusia şi de a o distruge, potrivit sursei citate.

"Nu va funcţiona - Rusia are puterea de a-i pune pe toţi inamicii noştri impertinenţi la locul lor", a spus Medvedev.

Cu o zi înainte, Vladimir Putin i-a numit pe ruşii pro-occidentali "trădători naţionali" din a "cincea coloană", care "nu pot trăi fără stridii şi libertatea de gen". Putin a menţionat: "Occidentul va încerca să se bazeze pe aşa-zisa coloană a cincea, pe trădătorii naţionali, pe cei care câştigă bani aici, cu noi, dar locuiesc acolo. Şi când spun «trăiesc acolo», nu mă refer în sensul geografic al cuvântului, ci la mentalitatea lor, la conştiinţa lor sclavă. Aceşti oameni nu pot trăi fără stridii şi libertatea de gen".

Invazia rusă în Ucraina a fost în mare parte oprită pe toate fronturile, forţele ruse suferind în ultimele zile pierderi grele şi avansând foarte puţin la sol, pe mare sau în spaţiul aerian, a anunţat ieri Serviciul Militar de Informaţii al Regatului Unit, conform Reuters.

------------------------

Canada le-a interzis miercuri furnizorilor de servicii să distribuie canalele de ştiri ruseşti RT (Russia Today) şi RT France, susţinând că programele acestora nu sunt în "interesul public", conform AFP.

------------------------

Consiliul Europei a anunţat ieri suspendarea relaţiilor sale cu Belarusul din cauza participării "active" a acestei ţări la invazia rusă din Ucraina, conform AFP.

------------------------

Preşedintele american Joe Biden are planificată, astăzi, o discuţie telefonică cu omologul său chinez Xi Jinping, despre războiul Rusia-Ucraina, anunţă AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ".....nu pot trai fara stridii si libertatea de gen " , este o formulare exacta si ar fi si amuzanta daca situatia nu ar fi atat de cotoioasa !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb