Valoarea exporturilor de bunuri ale României în China s-a situat anul trecut la 525 milioane de euro, în timp ce importurile au ajuns la 2,88 miliarde de euro, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Exporturile Uniunii Europene în China au urcat la 170,4 miliarde de euro în 2015, iar importurile UE din China au ajuns la 350,4 miliarde de euro.
În consecinţă, UE a înregistrat anul trecut un deficit comercial record, de 180 de miliarde de euro în relaţia cu China, în timp ce Româ-nia a raportat un deficit de 2,36 miliarde de euro.
Finlanda şi Germania au fost singurele state din UE care au înregis-trat, anul trecut, excedent la comerţul cu bunuri, în timp ce Olanda şi Marea Britanie au avut cel mai semnificativ deficit comercial în relaţia cu China.
În schimb, UE a înregistrat anul trecut un excedent la comerţul cu servicii de 10,3 miliarde de euro în relaţia cu China, exporturile situân-du-se la 36 de miliarde de euro, iar importurile la 25,7 miliarde de euro.
În perioada 12-13 iulie 2016, se desfăşoară la Beijing summitul UE-China.