Turcia trebuie să realizeze progrese în materie de democraţie pentru ca negocierile de aderare cu Uniunea Europeană să poată fi reluate, a afirmat miercuri, la Ankara, comisarul european pentru vecinătate şi extindere Oliver Varhelyi, relatează Agerpres.
''Negocierile de aderare sunt în prezent într-un punct mort. Pentru reluarea lor, există criterii foarte clare care vor trebui să fie luate în calcul şi aceste criterii sunt legate de democraţie şi statul de drept'', a declarat Oliver Varhelyi într-o conferinţă de presă comună cu şeful diplomaţiei turce Hakan Fidan.
''Am discutat despre domeniile în care putem avansa'', a adăugat reprezentantul blocului comunitar, estimând că parteneriatul între Ankara şi UE are un ''potenţial imens''.
În schimb, ministrul turc de externe a acuzat Bruxellesul că ridică obstacole ''politice'' în calea negocierilor de aderare.
''Aşteptăm ca UE să dea dovadă de voinţa necesară pentru ameliorarea relaţiilor noastre şi să acţioneze cu mai mult curaj'', a declarat Fidan.
Înaintea summitului NATO din 11-12 iulie de la Vilnius, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condiţionat acceptul ţării sale pentru aderarea Suediei la NATO de reluarea negocierilor de aderare a Turciei la UE.
''Ne vom intensifica eforturile pentru modernizarea uniunii vamale, pentru a adăuga o nouă dimensiune la schimburile noastre cu UE'', a declarat miercuri într-un discurs preşedintele turc.
Turcia şi-a depus candidatura la Comunitatea economică Europeană în 1987 şi la Uniunea Europeană în 1999, dar negocierile începute în 2005 sunt blocate de mai mulţi ani.