UE mobilizează asistenţă de urgenţă suplimentară pentru Siria şi Turcia

D.T.
Internaţional / 13 februarie 2023

UE mobilizează asistenţă de urgenţă suplimentară pentru Siria şi Turcia

UE continuă să depună eforturi pe toate fronturile pentru a le oferi asistenţă de urgenţă Turciei şi Siriei în urma cutremurului devastator care a afectat săptămâna trecută cele două ţări, conform Agerpres.

Capacitatea de răspuns umanitar european le oferă ajutor rapid persoanelor afectate de cutremur în Siria. Au fost mobilizate stocurile UE din Italia şi Dubai pentru furnizarea de provizii de urgenţă. Acestea includ articole precum corturi de iarnă, radiatoare, pături, apă, produse sanitare şi de igienă şi seturi de bucătărie. Ajutorul va fi distribuit atât în zonele controlate de guvern împreună cu Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC), cât şi în zonele care nu sunt controlate de guvern din nord-vestul Siriei, în cooperare cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). În plus, Comisia analizează oportunităţile existente pentru o abordare de tip "Echipa Europa", colaborând cu statele membre pentru a mobiliza adăposturi din stocurile acestora.

În plus, prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE (EUCPM), 10 ţări europene (Austria, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, România, Slovenia şi Norvegia) au oferit poporului sirian mii de corturi, pături, saci de dormit, saltele, paturi, generatoare, radiatoare, medicamente, produse alimentare, îmbrăcăminte de iarnă, măşti etc. Doi ofiţeri de legătură ai Centrului de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă (ERCC) vor fi trimişi luni la Beirut pentru a sprijini coordonarea asistenţei pe care UE o oferă Siriei. Aceasta se adaugă unei sume iniţiale suplimentare de 3,5 milioane de euro sub formă de asistenţă umanitară, menită să acopere nevoile cele mai urgente, precum numerar pentru adăpost şi produse nealimentare, apă şi salubritate, sănătate şi operaţiuni de căutare şi salvare, continuă sursa.

Comisia va mobiliza sprijin suplimentar şi va răspunde cererii de asistenţă a Turciei. 21 de state membre ale UE şi trei state participante la EUCPM au oferit deja un total de 38 de echipe - Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania, împreună cu Albania, Muntenegru şi Serbia. În total, ţările europene au oferit 1.652 de salvatori şi 105 câini de căutare. De asemenea, Comisia canalizează asistenţa sub formă de articole pentru adăposturi de urgenţă din partea a 12 state membre ale UE, care oferă unităţi de cazare de urgenţă din rezerva rescEU găzduite de Suedia, precum şi mii de corturi şi paturi găzduite de România; acestea urmează a fi trimise în Turcia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb