UE mobilizează peste 1.180 de salvatori în Turcia prin Mecanismul de protecţie civilă

M.C.
Internaţional / 7 februarie 2023

UE mobilizează peste 1.180 de salvatori în Turcia prin Mecanismul de protecţie civilă

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade care a zdruncinat Turcia şi Siria ieri dimineaţă, a ucis deja mii de oameni, iar multe persoane sunt încă blocate sub moloz, informează Agerpres.

După activarea mecanismului de protecţie civilă al UE la cererea Turciei, 19 state membre ale UE (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania), împreună cu Albania şi Muntenegru, au oferit echipe în colaborare cu Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE şi cu autorităţile turce, informează marţi Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

25 de echipe de căutare şi salvare se îndreaptă către zonele cele mai afectate din Turcia pentru a-i ajuta pe primii agenţi de intervenţie de pe teren; 11 dintre aceste echipe au ajuns deja. În plus, 2 echipe medicale au fost trimise prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE pentru a le oferi asistenţă medicală de urgenţă persoanelor afectate. În total, ţările europene au oferit 1.185 de salvatori şi 79 de câini de căutare. Aceste numere ar putea continua să crească.

Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE a constituit, de asemenea, o echipă de protecţie civilă a UE formată din experţi din 11 state membre, care au fost trimişi imediat în Turcia pentru a sprijini operaţiunile.

În Siria, UE este în contact cu partenerii săi umanitari de la faţa locului şi finanţează organizaţii umanitare care desfăşoară operaţiuni de căutare şi salvare, oferind totodată sprijin care constă în apă şi instalaţii sanitare şi distribuind pături şi articole de igienă în zonele afectate. De asemenea, aceştia evaluează nivelul daunelor şi al nevoilor din Siria în urma cutremurului de luni pentru a-şi adapta răspunsul.

UE ia în considerare toate opţiunile viabile de mobilizare a unor resurse suplimentare în interiorul Siriei, în sprijinul populaţiilor afectate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb