UE prelungeşte reglementările privind Roaming la tarifele naţionale până în 2032

N.R.
Internaţional / 30 iunie 2022

UE prelungeşte reglementările privind Roaming la tarifele naţionale până în 2032

Noul regulament îmbunătăţit privind roamingul, care extinde "Roamingul la tarife naţionale" până în 2032, va intra în vigoare vineri, 1 iulie 2022, a anunţat astăzi Comisia Europeană într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Graţie acestei scheme, călătorii din UE şi din SEE pot efectua apeluri, trimite mesaje text şi naviga pe internet în străinătate fără taxe suplimentare. Noile norme vor aduce, de asemenea, beneficii semnificative pentru întreprinderile şi cetăţenii din UE, care se vor bucura de o experienţă mai bună în materie de roaming, beneficiind de aceeaşi calitate a serviciilor mobile în străinătate ca şi în ţara lor de origine. Noile norme îmbunătăţesc, de asemenea, accesul la comunicaţiile de urgenţă în întreaga UE şi garantează informaţii clare cu privire la serviciile care pot face obiectul unor taxe suplimentare.

"Vă amintiţi de vremurile când eram nevoiţi să dezactivăm datele mobile atunci când călătoream în Europa - pentru a evita o factură masivă de roaming? Ei bine, aceste vremuri au apus. Şi intenţionăm să menţinem acest lucru cel puţin în următorii 10 ani", a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Consumatorii vor avea acum dreptul de a beneficia de aceeaşi calitate a internetului mobil în străinătate precum cea pe care o au acasă. Operatorii care furnizează servicii de telefonie mobilă ar trebui să se asigure că aceşti consumatori au acces la reţelele 4G sau la reţelele 5G mai avansate, dacă acestea sunt disponibile la destinaţia pe care o vizitează consumatorul. Consumatorii ar trebui să poată găsi informaţii cu privire la disponibilitatea reţelelor în contractele lor de servicii mobile şi pe site-urile web ale operatorilor.

De asemenea, noile norme privind roamingul obligă operatorii să îşi protejeze consumatorii şi să îi informeze dacă telefoanele lor se conectează la o reţea non-terestră. În plus, operatorii ar trebui să întrerupă în mod automat serviciile mobile în cazul în care serviciile mobile prin intermediul reţelelor non-terestre ating tarife de 50 euro sau o altă limită predefinită. De asemenea, operatorii le pot oferi consumatorilor servicii suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a nu folosi serviciile de roaming în timpul călătoriei cu avionul şi la bordul navelor.

Noul regulament privind roamingul stabileşte tarife cu ridicata mai mici, adică reducerea costurilor suportate de operatori pentru utilizarea reţelelor din străinătate pentru a furniza servicii clienţilor lor atunci când aceştia se află în străinătate. Plafoanele pentru tarifele cu ridicata sunt stabilite la un nivel care să le permită operatorilor să acopere şi să recupereze costul furnizării serviciilor de roaming către consumatori la preţurile de pe piaţa naţională.

Pentru serviciile de date, noul regulament stabileşte următoarele plafoane pentru tarifele cu ridicata: 2 euro/GB în 2022, 1,8 euro/GB în 2023, 1,55 euro/GB în 2024, 1,3 euro/GB în 2025, 1,1 euro/GB în 2026 şi 1 euro/GB începând din 2027.

Pentru apelurile vocale: 0,022 euro/minut în perioada 2022-2024 şi 0,019 euro/minut începând din 2025. Pentru mesajele SMS, tarifele sunt 0,004 euro/SMS în perioada 2022-2024 şi 0,003 euro/SMS începând din 2025.

Reducerea tarifelor cu ridicata este în avantajul consumatorilor, deoarece acestea ar trebui să asigure faptul că toţi operatorii sunt în măsură să ofere abonamente de roaming competitive, în conformitate cu principiul "Roaming la tarife naţionale", precizează Comisia Europeană.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb