UE şi Canada au semnat acordul istoric de liber-schimb CETA

Andreea Stoica
Internaţional / 30 octombrie 2016

UE şi Canada au semnat acordul istoric de liber-schimb CETA

Actualizare 17:57 MAE salută semnarea Acordului economic şi comercial cuprinzător între Uniunea Europeană şi Canada

Ministerul Afacerilor Externe salută semnarea, în cadrul Summit-ului UE-Canada, desfăşurat la Bruxelles, a Acordului economic şi comercial cuprinzător între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Canada, pe de altă parte (CETA) şi a celui de Parteneriat Strategic între UE şi Canada, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.

Potrivit sursei citate, aceste două documente semnate în contextul Summit-ului vor avea o importanţă semnificativă pentru dezvoltarea şi aprofundarea pe viitor a relaţiilor dintre UE şi Canada.

Semnarea CETA are o semnificaţie deosebită din perspectiva dezvoltării în continuare a relaţiilor româno-canadiene, prin întrunirea premiselor pentru eliminarea pentru toţi cetăţenii români, de la 1 decembrie 2017, a regimului de vize aplicat de Canada. Va fi, astfel, garantat inclusiv accesul egal şi integral al tuturor operatorilor economici şi comerciali români la oportunităţile economice pe care noul Acord le deschide.

Acordul CETA va contribui în mod direct la amplificarea şi diversificarea schimburilor comerciale între Canada şi UE şi va conduce la valorificarea potenţialului de cooperare transatlantic, prin crearea de noi oportunităţi comerciale şi de investiţii, prin îmbunătăţirea accesului pe piaţă al bunurilor şi serviciilor, precum şi prin consolidarea normelor privind comerţul bilateral între operatorii economici europeni şi canadieni.

În egală măsură, semnarea Acordului CETA, urmare unei lungi perioade de negociere, reconfirmă soliditatea şi viabilitatea UE din perspectiva poziţiei sale de actor comercial global, conform sursei citate.

(M.I.)

--------

Actualizare 17:41 Guvern: Românii vor putea circula fără viză în Canada, de la 1 decembrie 2017

Guvernul României salută decizia Guvernului Canadei de a elimina complet vizele pentru cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, ce se regăseşte în declaraţia Summitului UE-Canada, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"În urma discuţiilor intense din ultimele luni între cei doi Prim-miniştri, Dacian Cioloş şi Justin Trudeau, Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de elimina total regimul de vize pentru toţi cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parţială de la 1 mai 2017", se arată în comunicat.

"Este un moment important pentru România nu doar pentru că se deschide accesul românilor la beneficiile Tratatului comercial între Uniunea Europeană şi Canada (CETA), dar şi pentru că se elimină ultima discriminare existentă pentru cetăţenii români faţă de ceilalţi cetăţeni europeni în chestiunea circulaţiei fără bariere pe teritoriul Canadei. Consider, de asemenea, că această liberalizare a regimului vizelor va crea oportunităţi importante pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri canadieni. Îi mulţumesc domnului prim-ministru Justin Trudeau pentru implicarea personală în negocierea acestui obiectiv al României şi pentru deschiderea arătată în discuţiile pe care le-am purtat în acest an pe tema liberalizării regimului de vize", a declarat premierul Dacian Cioloş, potrivit sursei citate.

În perioada de până la momentul eliminării depline a regimului de vize, Canada va introduce o ridicare parţială a vizelor pentru cetăţenii români eligibili care călătoresc în această ţară. Astfel, la 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA) în loc de viză, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în următoarele luni, oficialii români vor lucra cu omologii canadieni pentru a pregăti o tranziţie de succes la regimul de călătorie fără vize şi pentru a dezvolta aranjamentele în cadrul cărora cele două ţări să colaboreze mai bine în gestionarea oricăror tendinţe negative în domeniul migraţiei, dacă acestea ar apărea. Asigurarea unei sustenabilităţi pe termen lung pentru ridicarea deplină a vizelor reprezintă un obiectiv care este în interesul ambelor ţări.

Conform sursei citate, obiectivul eliminării vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în Canada a fost atins după un exerciţiu diplomatic intens din partea Guvernului României, cu sprijinul europarlamentarului Sorin Moisa, în coordonare cu Comisia Europeană. De asemenea, un rol important pentru atingerea obiectivului eliminării vizelor l-a avut implicarea cu resurse consistente la nivel tehnic a Ministrului de Interne, Dragoş Tudorache şi a Ministrului canadian al Imigraţiei, John McCallum.

(M.I.)

-------

ACTUALZARE 15:24

Uniunea Europeană şi Canada au semnat astăzi, la ora locală 14 (15 ora României), la Bruxelles acordul istoric de liber-schimb, CETA, potrivit News.ro.

Uniunea Europeană a fost reprezentată de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, de preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi de premierul slovac Robert Fico, a cărui ţară asigură preşedinţia prin rotaţie a UE.

Canada a fost reprezentată de premierul Justin Trudeau.

Preşedintele C.E. a scris pe Twitter, la scurt timp după ceremonie, că CETA reprezintă "noul standard de aur pentru acordurile comerciale".

(M.I.)

-------

Actualizare 14:40 Avionul premierului canadian a avut probleme tehnice în drum spre Bruxelles, pentru a semna CETA şi s-a întors din drum

Avionul care urma să îl aducă pe premierul canadian Justin Trudeau la Bruxelles, pentru a semna acordul de liber-schimb UE-Canada, a avut probleme tehnice şi s-a întors din drum, astfel că ceremonia a fost amânată, relatează AFP, citată de News.ro.

Aeronava a decolat cu 90 de minute întârziere, ieri seară, după care s-a întors din drum, la o jumătate de oră de decolare, din cauza unor probleme la o aripă.

Potrivit presei, semnarea a fost amânată cu o oră şi jumătate, pentru 13:30 ora Bruxelles-ului (14:30 ora României).

(M.I.)

---------

Canada şi Uniunea Europeană vor semna astăzi, la Bruxelles, Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA), după ce Parlamentul valon şi statele membre UE au aprobat vineri documentul modificat, relatează BBC News.

Premierul canadian Justin Trudeau a descris anunţul drept "o veste extraordinară" şi s-a declarat nerăbdător să participe la ceremonie, transmite News.ro.

Toate cele 28 de state membre UE au aprobat oficial acordul vineri. "Misiune îndeplinită!", a scris pe Twitter preşedintele Comisiei Europene, Donald Tusk.

"O veste extraordinară şi sunt nerăbdător să vin acolo", i-a răspuns Trudeau.

Lucrările la acord au început în 2009, iar textul a fost finalizat în urmă cu doi ani. Însă documentul a rămas suspendat în vederea aprobării.

CETA vizează să faciliteze fluxul de mărfuri între UE şi Canada, prin eliminarea unor taxe şi altor obstacole comerciale. De asemenea, este considerat drept bază pentru acordul mai amplu şi mai controversat TTIP, negociat cu Statele Unite.

Opozanţii CETA şi TTIP se tem că acordurile vor oferi prea multă putere corporaţiilor şi vor slăbi capacitatea Guvernele de a fixa standarde pentru protecţia angajaţilor, consumatorilor şi mediului.

Pe de altă parte, susţinătorii consideră că tratatele vor consolida creşterea economică şi vor crea locuri de muncă.

Iniţial, acordul urma să fie semnat joi, la Bruxelles, în cursul unui summit UE-Canada. Vizita premierului Justin Trudeau a fost anulată, însă, pentru că regiunea belgiană Valonia a blocat semnarea acordului de către blocul comunitar.

Eşecul iniţial al negocierilor cu Valonia privind Acordul Economic şi Comercial UE-Canada, a venit la doar câteva ore după ce reprezentanţii europeni şi canadieni au depăşit impasul provocat de respingerea acordului de către România şi Bulgaria.

Oficial, valonii s-au declarat îngrijoraţi de importurile agricole şi de modul de rezolvare a disputelor comerciale, care ofereau, potrivit lor, prea multă influenţă corporaţiilor internaţionale. Unii analişti au estimat, însă, că a fost mai degrabă vorba de o demonstraţie de forţă a regiunii pe scena politică internă belgiană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb