UE şi SUA au reluat negocierile pentru cel mai mare acord de liber-schimb

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 februarie 2015

UE şi SUA au reluat negocierile pentru cel mai mare acord de liber-schimb

UE şi SUA au reluat ieri dimineaţă, la Bruxelles, negocierile pe marginea celui mai mare acord de liber-schimb din lume, un proiect în discuţie de peste un an şi jumătate, care a provocat multă neîncredere în Europa, informează AFP, conform Agerpres.

Această rundă de discuţii, cea de-a opta, se va desfăşura până vineri. Este, tototdată, prima rundă de negocieri de la numirea Ceciliei Malmstrom în postul de comisar european pentru Comerţ.

După mai multe reuniuni la sfârşitul anului 2014, cu reprezentantul american pentru comerţ, Michael Froman, Cecilia Malmstrom şi-a afirmat intenţia să ofere "un nou elan" acestor negocieri, încetinite de numeroase dezacorduri.

Negocierile privind Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) cristalizează temerile opiniei publice europene faţă de posibilele efecte negative ale globalizării. Una dintre cele mai importante dezbateri se referă la riscul de ingerinţă a companiilor străine în politicile publice, printr-o procedură de arbitraj prevăzută în proiectul de acord.

Îngrijorările, de ambele părţi ale Atlanticului, se referă, de asemenea, la riscul unei eroziuni a normelor sociale, de mediu şi sănătate.

Pentru Executivul european, care conduce negocierile pe această temă în numele celor 28 de state membre, scopul este să finalizeze o bază până la sfârşitul anului.

"Aceasta este prima rundă de negocieri, după ce a fost vorba despre un nou început. Sunt curioasă să văd cum s-au schimbat lucrurile", a declarat Luisa Santos, din partea Business Europe, un grup de lobby favorabil introducerii acordului TTIP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca-i pun americanii in "echer" pe europeni, atunci clar ca ne-au incalecat cowboyii si ne mina ca pe vite, in folosul lor, si vom trai ca-n Costa Rica cu un nivel de cultura precum al unui american ce face un "college", care habar nu are unde-i Europa, ce istorie a avut (eventual o modifica dupa cum e necesar politic) si ce natiuni isi au aici de secole vatra! Si fara incalecare ne-au facut noua generatie dependenta de facebook, selfiuri, Mac si obezitate, cu ura de carti si invatatura si enorm de mult timp si resurse pierdut in Mall . Indobitocirea si manipularea maselor pentru a face sa sara banu' pe tejghea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb