UE suspendă desfăşurarea navelor care salvează migranţi, în cadrul Misiunii militare Sophia

L.I.
Internaţional / 27 martie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Uniunea Europeană, a decis astăzi, să-şi suspende - temporar - desfăşurarea mijloacelor navale de salvare a migranţilor, în largul Libiei, a anunţat un oficial european, relatează AFP.

"În acest stadiu, nicio soluţie nu a fost găsită cu privire la problema debarcării" migranţilor salvaţi, a declarat acest oficial sub protecţia anonimatului, potrivit AFP.

Cele 28 de state membre UE au încheiat un acord în vederea prelungirii cu şase luni a Misiunii militare Sophia până în septembrie 2019, însă, fără această componentă navală - care constituia un aspect esenţial, scrie agenţia.

"Operaţiunea Sophia este o operaţiune navală. Este clar că, fără mijloacele maritime, ea nu va mai fi în măsură să-şi îndeplinească în mod eficient mandatul", a recunoscut oficialul european, potrivit presei.

Prelungirea misiunii vizează alte două aspecte, şi anume patrulele aeriene în vederea reperării ambarcaţiunilor cu migranţi şi formarea Pazei de Coastă libiene în lupta împotriva traficului de persoane.

Acordul, a mai precizat oficialul citat, urmează să facă obiectul, probabil până în această seară, a unei aprobări oficiale a Consiliului European - instanţa care reprezintă statele membre, mai scrie AFP.

Cartierul general al misiunii, sub comandă italiană, se află la Roma iar Marina italiană este foarte implicată în operaţiunile efectuate în largul Libiei, de unde pleacă ambarcaţiuni încărcate cu solicitanţi de azil.

Însă coaliţia de extremă dreapta şi antisistem, aflată la putere la Roma din 2018, cere să se schimbe regulile care impun debarcarea naufragiaţilor salvaţi pe mare, de nave din cadrul Operaţiunii Sophia, în porturi italiene.

Misiunea Sophia revendică faptul că a salvat zeci de mii de oameni pe Marea Mediterană în ultimii patru ani, de la criză, mai relatează AFP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb