UN ACŢIONAR CARE A CONTESTAT INSOLVENŢA ROMCAB SUSŢINE: "Cheltuielile Romcab cu materiile prime - contrare oricărei logici economice"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2017

"Cheltuielile Romcab cu materiile prime - contrare oricărei logici economice"

"Schimbarea din controlul Romcab ar fi determinat o ofertă publică de preluare, dacă nu se declanşa insolvenţa"

Cererea i-a fost respinsă ca netimbrată

ASF tace

Schimbările indirecte din acţionariatul Romcab, survenite în luna martie, ar fi determinat o ofertă publică de preluare a acţiunilor deţinute de ceilalţi acţionari, dacă nu s-ar fi declanşat insolvenţa companiei, arată Radu Popescu Buzeu, investitor pe piaţa de capital, în cererea prin care a contestat insolvenţa companiei.

Contestaţia sa a fost respinsă pe motive de procedură, opoziţia fiind anulată ca netimbrată.

În acest timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a anunţat vreo anchetă sau măsuri în cazul "Romcab", în condiţiile în care societatea nu publică pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) informaţii din procesul de insolvenţă.

Radu Popescu Buzeu a solicitat revocarea încheierii de deschidere a procedurii de insolvenţă pentru următoarele motive: "Romcab pregătea o emisiune de obligaţiuni de 200 milioane de euro conform hotărârii AGA din 31.01.2017. Conform Rezoluţiei ONRC Mureş nr. 2626/02.03.2017 controlul indirect al Romcab s-a schimbat, apărând un nou acţionar majoritar indirect (Motoplus Paneuro deţine 91,8% din părţile sociale ale Sadalbari, această din urmă având 69% din acţiunile Romcab). Acest fapt ar fi determinat o ofertă publică obligatorie de preluare a restului de 31 % din acţiunile Romcab (conform legii pieţei de capital nr. 297/2004) dacă societatea nu ar fi declanşat procedura insolvenţei.

Rezultatele financiare negative publicate de companie în 16.02.2017 au determinat ASF să suspende Romcab de la tranzacţionare, solicitând un raport detaliat asupra modificărilor din ultimul trimestru al anului 2016. Din acestea rezultă că în trimestrul IV 2016 Romcab a avut cheltuieli cu materii prime de 273% raportat la producţia rezultată, contrar oricărei logici economice".

Povestea derulării unei oferte publice la Romcab este veche şi nu s-a soluţionat niciodată.

În 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) în procesul intentat de "Sadalbari", acţionarul majoritar de la "Romcab" (MCAB), privind anularea deciziei Autorităţii, prin care acţionarul fusese obligat să facă ofertă publică de preluare obligatorie (OPP) a companiei.

La începutul lui 2014, ASF l-a avertizat pe Zoltan Prosszer, în calitate de acţionar indirect al "Romcab" (simbol MCAB), pentru că nu a făcut OPP, precizând că, în cadrul societăţii "Sadalbari" Târgu Mureş, care deţine 69,02% din drepturile de vot asupra "Romcab", deţinătorul final este Zoltan Prosszer.

Potrivit legii pieţei de capital, un acţionar este obligat să deruleze o ofertă publică de preluare atunci când depăşeşte pragul de deţinere de 33%.

Dar, în 2015, Curtea de Apel a considerat că Zoltan Prosszer are dreptate şi că nu trebuie să facă OPP, ASF făcând recurs.

Între timp, piaţa Rasdaq s-a desfiinţat, prin lege, iar Romcab a ales să se listeze pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, şi nu pe sistemul alternativ AeRO. ASF a considerat că acţionarii care fuseseră obligaţi să facă oferte de preluare, atunci când emitenţii erau listaţi pe Rasdaq, nu mai au aceste obligaţii, la mutarea pe AeRO.

În martie, acţionariatul "Sadalbari" SRL s-a schimbat.

"Capitalul social al SC Sadalbari SRL, reflectat în 110 părţi sociale, este distribuit astfel: SC Motoplus Paneuro SRL - 101 părţi sociale (91,8%), Prosszer Zoltan - 2 părţi sociale, Amberyce Limited - 7 părţi sociale", potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Conform informaţiilor de la Registrul Comerţului, Motoplus Paneuro SRL este deţinută, în proporţie de 99,9% de "Paneuro International" SRL.

La rândul său, "Paneuro International" este controlată de Florin Dorin Costea, cu un pachet de 99,33%.

Mişcarea vine după ce pe 27 ianuarie, Zoltan Prosszer i-a cedat Roxanei Târcă (reprezentantul departamentului pentru relaţia cu investitorii de la Romcab) 35 din cele 45 de părţi sociale deţinute la "Sadalbari". Astfel, Roxana Târcă ajunsese la o deţinere de 46,7% din "Sadalbari", în timp ce Zoltan Prosszer rămăsese cu numai 9,35%. În acţionariatul "Sadalbari", se mai regăseau Rodica Dochiţoiu (cu 37,38%) şi Amberyce Limited (cu 6,54%), conform datelor din Monitorul Oficial, care nu au fost însă comunicate şi către BVB.

Tribunalul Mureş a aprobat, pe 20 februarie, intrarea în insolvenţă a producătorului de cabluri, la cerere, în condiţiile în care societatea a raportat o pierdere de 39 de milioane de euro, în 2016, deşi înregistrase un profit de 9 milioane de euro, în primele nouă luni de anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb