Un ambasador la Pontus Euxinus

După ce fusese nominalizat de Barack Obama pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în România în iunie, Mark Gitenstein a fost validat la sfârşitul săptămânii trecute şi de Senatul american şi va putea prelua cât de curând postul de la Bucureşti. Nici nu fusese bine confirmat de Senat că deja minunata lume a internetului vuia. Şi nu puţine au fost încercările de a-l cataloga. Aşa că, pentru unii, Mark Gitenstein ar avea origini româ­neşti, deşi viitorul ambasador afirmase doar că bunicul din partea tatălui emigrase cândva în SUA din Basarabia, pe când alţii "avertizau" asupra originii sale etnice. Dar, dincolo de mituri şi stereotipuri, cine este, în fond, Mark Gitenstein şi cum de a ajuns la Bucureşti?

Aparent, Mark Gitenstein se află în România într-un fel de exil. Ceea ce îl aseamănă într-un fel cu Ovidiu, ajuns pe ţărmurile Pontului Euxin din cauza talentelor sale. Căci, vechi colaborator al vicepreşedintelui Joe Biden, cu care a lucrat în Seant, Gitenstein fusese anunţat ca titular al unei funcţii importante - adjunct al Procurorului general (Assistant Attorney General for Legal Policy) în cadrul Oficiului pentru Politici Judiciare al Departamentului Justiţiei (Justice Department"s Office of Legal Policy) -, dar la cererea unor organizaţii neguvernamentale coalizate în jurul Public Citizen"s Congress Watch şi ca urmare a reacţiei media această numire nu a mai avut loc. Şi, încă din noiembrie 2008, când abia se schiţa echipa de tranziţie cu ajutorul căreia Barak Obama îşi pregătea preluarea mandatului prezenţa lui Gitenstein între cei anunţaţi îi făcea pe mulţi să avertizeze, cum a fost cazul cu Washington Post, că viitorului preşedinte îi va fi dificil să se îndepărteze de practicile lobbystice. Situaţia lui Gitenstein este de-a dreptul paradoxală, căci în 1987 era unul din actorii principali ai blocării numirii lui Robert Bork ca judecător la Curtea supremă. În urma acelui episod limba engleză s-a îmbogăţit cu un nou cuvânt, "bork", cu sensul de acţiune ce vizea­ză preîntâmpinarea numirii unei persoane într-o funcţie publică. Iar .

De altfel, în cartea sa "Probleme de principiu": o perspectivă din interior asupra respingerii nominalizării "Robert Bork la Curtea Supremă (Matters of principle : an insider"s account of America"s rejection of Robert Bork"s nomination to the Supreme Court)" apărută în 1992 la editura Simon & Schuster, Gitenstein descrie, din calitatea sa de şef al staff-ului Comisiei Juridice a Senatului, debutul furtunos al procedurii căreia avea să-i cadă victimă 22 de ani mai târziu, în 2009. În 1987 Joe Biden, în calitate de preşedinte al Comisei Juridice din Senatul Statelor Unite, a contribuit la rea­lizarea unui raport prin care solicita camerei superioare a Congresului american respingerea nominalizării de către Ronald Reagan a lui Robert Bork. Nu lipsa profesionalismului îi era reproşată lui Bork, ci promovarea unor concepţii filosofice reacţionare (spre exemplu, interzicerea avortului). În urma acestui raport, Senatul a respins nominalizarea lui Bork.

Şi tocmai o astfel de procedură a fost iniţiată pe 2 februarie de Public Citizen"s, o organizaţie neguvernamentală care monitorizează activitatea lobbiştilor. Aceasta cerea printr-o scrisoare adresată preşedintelui Obama să nu accepte această numire. Ceea ce i se reproşa lui Gitenstein era tocmai activitatea sa de lobbist, mai ales colaborarea sa cu firma de lobby Mayer Brown. Conform unui raport publicat pe site-ul Public Citizen"s, Mark Gitenstein a avut drept clienţi Camera de comerţ a SUA (2000-2008), AT&T (2001, 2007-2008), Lockheed Martin Corporation (1999-2001), Merrill Lynch (207-2008), Pricewaterhousec­oopers (1999-2000, 2006-2008), Deloitte & Touche (1999-2000, 2006-2008), KPMG (1999-2000, 2006-2008), Boeing (1999-2001), Intel (1999), Bayer (2007) şi multe alte multinaţionale, în total activitatea sa aducând firmei, conform datelor înregistrate la secretariatul Senatului, aproximativ 15.500.000 de dolari.

Pe de altă parte, în ediţia sa din 5 februarie, Los Angeles Times afirma că Gitenstein s-a recuzat pentru a nu intra în conflict cu activitatea sa anterioară de lobbist. Cu toate acestea, pe 23 februarie mai multe organizaţii atrăgeau atenţia Comisiei Juridice a Senatului că numirea lui Gitenstein ar intra în conflict cu politicile etice propuse de preşedintele Obama pentru a reglementa activitatea firmelor de lobby şi cereau, în cazul în care propunerea le va fi totuşi suspusă spre aprobare, să o analizeze cu atenţie.

Iată de ce pentru unii postul de la Bucureşti pare mai degrabă o palidă compensaţie. Dar această compensaţie nu poate fi urmarea contribuţiei mai degrabă modeste a lui Gitenstein la campania pentru primare a actualei secretare de stat Hillary Clinton şi a lui Joe Binden (1500, respectiv 4000 de dolari).

Însă Gitenstein a rămas, dincolo de controversata sa activitate de lobbyst, un liberal, în sensul american al termenului, adică un apărător consecvent al libertăţilor civile. O dovadă: în calitatea sa de fost cercetător asociat la cel mai important think tank democrat, Brookings Institution - după părerea unuia din cei mai avizaţi cercetători ai fenomenului, James Mc Gann, cel mai influent think tank american - a publicat în 2007 împreună cu Benjamin Wittes un raport privind situaţia închisorilor unde sunt deţinuţi terorişti, de tip Guantanamo (A Legal Framework for Detaining Terrorists: Enact a Law to End the Clash over Rights).

Tocmai de aceea, atunci când în timpul audierilor din Senat, Mark Gitenstein afirma că va face din combaterea corupţiei, creşterea transparenţei, reformarea controlului fiscal şi consolidarea unei justiţii independente priorităţi ale mandatului său de ambasador la Bucureşti nu făcea simple declaraţii de conivenţă. Dar, va mai putea avea ambasadorul Statelor Unite acelaşi rol important pe care îl avea încă acum cinci ani în politica românească?