Un candidat popular

Spre deosebire de ceilalţi contracandidaţi, Traian Băsescu a preferat să îşi lanseze "spontan" candidatura chiar din mijlocul poporului, la Sânnicolaul Mare. S-a întâmplat chiar în Banat, la graniţele Transilvaniei, acolo unde se va da una din cele mai importante bătălii electorale ale toamnei şi unde s-ar putea să se stabilească viitorul preşe­dinte.

Candidat la propria-şi succesiune, Traian Băsescu încearcă să stabilească un record: să devină primul preşedinte al României ales direct care câştigă două mandate consecutive. Ceea ce nici Ion Iliescu nu a reuşit la vremea sa. Şi, după ce a fost primul preşedinte suspendat şi reconfirmat de popor prin referendum, Traian Băsescu pare tentat să folosească acest instrument cu două tăişuri pentru a-şi asigura fără prea multe emoţii cel de-al doilea mandat. Ori poporul, la care se face apel pentru relegitimare, nu avea cum lipsi de la anunţarea oficială a candidaturii.

Pentru a marca politica româneas­că cum nici "fondatorul" regimului politic actual, Ion Iliescu, nu a reuşit s-o facă, cu zece ani de mandat neîntrerupt, Traian Băsescu trebuie să învingă rezistenţa claselor populare. Doar astfel va putea imprima tenta personală regimului politic românesc. În 1996, victoria lui Emil Constantinescu la prezidenţiale întrerupea domnia lui Iliescu, iar în 2000 acesta revenea la Cotroceni şi nu mai putea exercita decât o autoritate limitată. Aşa că Traian Băsescu a înţeles din experienţa predecesorilor săi că trebuie să domolească într-un fel mecanismul de rezistenţă al claselor populare care au reacţionat ostil faţă de elite în general şi faţă de politicieni în special.

Referendumul din mai 2007 l-a transformat pe Traian Băsescu într-o victimă şi l-a trecut într-o categorie specială de oameni politici. Fără suspendarea sa de către Parlament şi relegitimarea prin referendum, Băsescu ar fi fost probabil un politician consumat. Aşa, şi-a conservat statutul de prezidenţiabil. Chiar dacă în ultimele luni a cunos­cut o scădere a cotei de încredere, Băsescu rămâne unul dintre favoriţi şi este bine plasat pentru a obţine un nou mandat. Şi, pentru că politica chiar este o artă a disimulării, a propus organizarea unui referendum sub semnul că pare să se întrevadă ceva inginerie politică. Ca şi scoaterea PSD de la guvernare, referendumul, fie că se va organiza sau nu, ar trebui să consolideze câmpul prezidenţial.

Mizând pe simpatia naturală a poporului pentru victime, Traian Băsescu s-a victimizat permanent, pozând într-un David care se opune unui Goliat cu geometrie variabilă. Deşi această formulă îşi găseşte originile încă de pe vremea când, minis­tru al transporturilor în guvernul Ciorbea, declanşa conflictul cu "conservatorii retrograzi" de la PNŢ, s-a dovedit la fel de percutantă şi mai târziu. Aşa că a fost folosită şi pentru a facilita popularizarea "luptei" cu un consiliu general dominat de PSD şi cu un guvern condus de Goliatul Năstase, sau după ce a devenit preşedinte, pentru a deconspira acţiunea unui guvern şi a unei majorităţi parlamentare "netransparente".

Unele miturile politice, precum cel al conspiraţiei, sunt relativ uşor de integrat într-o strategie de campanie. Şi asta pentru că la nivelul culturii de masă apare un fel de "luptă de clasă" fondată pe rezistenţa la cultura elitelor, în primul rând la occidentalizare. Conspiraţia elitelor e una din teme. Aceasta ar putea fi una din explicaţiile succesului manelelor ca expresie a unei fronde culturale la o occidentalizare impusă abrupt de elite. Iar politica nu avea cum să fie ocolită de astfel de fenomene.