Un caz tipic de manipulare

Două mari obstacole politice mai stau în calea aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007: Franţa şi Germania. "Stau în cale" nu înseamnă neapărat că ar fi de netrecut. Totuşi, nici de la sine nu vor putea fi depăşite!

În cazul Franţei, discursul politic a pornit la drum cu fraze mari şi gesturi de sprijin substanţiale, pentru a sfîrşi, la doar cîteva luni înainte de aderare, într-o tăcere deloc preves-tind a bine. Paternalismul, la care clasa politică franceză pare să se simtă obligată atunci cînd vine vorba de relaţiile cu România, a generat şi lucruri bune. Pe parcursul negocierilor şi, mai ales, la semnarea Tratatului de aderare, sprijinul Franţei a fost decisiv în a-i convinge pe euro-sceptici că 1 ianuarie 2007 este o dată rezonabilă pentru ca România şi Bulgaria să recupereze întîrzierea faţă de grupul celor 10. Mai mult, este bine ca data să fie consemnată oficial de text, astfel încît să se finalizeze fără amînări primul mare pas al epopeii "noii frontiere", Estul! Alimentată din plin, de toate guvernările post-decembriste cu "gesturi" de curtoazie cît se poate de profitabile economic, bunăvoinţa Franţei a intrat într-un con larg de umbră, cînd Româ-nia a ales să se ralieze politicii americane, în criza irakiană, şi nu celei franco-germane. Chiar dacă nu s-a transformat niciodată în ostilitate, entuzias-mul Franţei pentru integrarea României în UE a îngheţat. După cum îngheţate au rămas şi procedurile de ratificare a Tratatului de aderare a Româ-niei şi Bulgariei, pînă în ziua de azi! Nu-i vorbă, diplomaţia franceză a avut mereu o scuză, cît se poate de comodă: ratificarea de către Franţa îşi va păstra toată greutatea politică doar precedată de un raport de evaluare pozitiv al Comisiei Europene. Cum unda verde de la Comisie nu vine fără acordul prealabil al Franţei, cercul se închide şi este oarecum vicios, dar morala nu a fost niciodată punctul tare al politicii franceze! Obstacolul principal, pentru noi, nu mai este, însă, lipsa de entuziasm a responsabililor guvernamentali de la Paris, ci calendarul politic intern. Franţa intră în alegeri, iar bătălia care urmează pare să fie mai încrîncenată ca oricînd. Exact ca şi la noi, a început mult înainte de data oficială a campaniei şi candidaţii au grijă, în primul rînd, să se ferească de greşeli. După eşecul usturător pe care Preşedintele şi guvernul său l-au încasat, cu ocazia votului negativ pentru Constituţia Europeană, e greu de crezut că această temă va fi promovată de candidaţii prezidenţiabili, dintre care primii doi se fac că sînt colegi în actualul guvern, administrîndu-şi pe la spate lovituri de măciucă şi de "servicii". Tema extinderii nu aduce voturi! De ce s-ar lega la cap premierul Villepin, forţînd un vot în parlament care ar merge împotriva curentului de opinie? Cît despre Sarkozi, nici atît! Discursul lui a preluat nu doar aerul, ci şi o bună parte din temele "dreptei naţionaliste", ce nici nu vrea să mai audă de "extinderea Europei". Ratificarea de către Adunarea Naţională a Franţei a tratatului nostru de aderare ar putea interveni, prea bine, abia după alegeri, ceea ce ne-ar amîna cu cel puţin un an, fără să mai fie nevoie de artificiile tehnice ale clauzei de salvgardare! Ar putea fi amînată chiar şi după alegeri, o bună bucată de timp, ceea ce ar complica lucrurile şi mai mult, pentru noi, desigur. În varianta bună, actuala guvernare din Franţa ar putea transforma ratificarea într-o "procedură tehnică", fără relief politic, presată de pericolul de a se singulariza într-un refuz de încheiere a extinderii actuale, mai ales dacă Germania ar ratifica totuşi, pînă la sfîrşitul anului curent, tratatul nostru de aderare.

Va ratifica, totuşi, Germania? Spre deosebire de Franţa, scena politică germană a dorit să ţină deschisă dezbaterea privind extinderea şi viitorul Uniunii. În primul rînd, pentru a transforma votul pozitiv al Germaniei la Constituţia Europei într-un avantaj politic major. "Despre Europa, să vorbească cei care votează Europa!" ar putea fi noul slogan al politicii germane. Preluarea iniţiativei strategice din mîinile Franţei este un proces în care această mică victorie poate conta foarte mult. Ca să ai o dezbatere, însă, trebuie să ai opinii divergente. Ceea ce scena politică şi publicistică germană se străduie din răsputeri să ilustreze! Zilele acestea, săptămînalul "Focus" a mai pus o surcică pe foc, sub un titul care la noi a dat fiori reci pe şira spinării celor slabi de înger şi prea puţin cunoscători ai mersului politicii: "Fostul preşedinte federal Roman Herzog a criticat dur plănuita integrare în UE a României şi Bulgariei, la 1 ianuarie 2007". Văleu, păzea!!

Ceea ce urmează este un montaj de 235 de cuvinte, din care cele ale lui Herzog sînt mai puţin de 60! Fraza cheie este cea de început: "Asta este chiar un scandal şi o porcărie". Cei care l-au cunoscut pe fostul preşedinte integrează cu greu o asemenea exprimare, care în originalul german este jumătate argotică, cu imaginea omului de o rară fineţe a gestului şi exprimării, prin care s-a ilustrat fostul Preşedinte federal. Pentru un ochi atent, este clar că interlocutorul a fost pur şi simplu provocat, probabil de o introducere foarte "la obiect" a reporterului, care a cules ceea ce venise să vîneze! Pentru a întări, montajul redă opinia vice-preşedintelui Bundestagului, Gerda Hasselfeld (CSU), care consideră că "este contrar judecăţii sănătoase să stabileşti o dată pentru admitere, înainte să fi fost îndeplinite criteriile". Cu totul alte păreri au Roland Kock, primul ministru al landului Hessa şi membru al prezidiului CDU, şi Volker Kauder, vice-preşedinte al fracţiunii CDU-CSU. Ei consideră că "răul a fost făcut", nu mai poate fi reparat prin artificiile tehnice ale amînării, "nu există nici o îndoială, aderarea va avea loc", iar landurile conduse de coaliţia CDU-CSU nu vor ridica obiecţii în camera superioară, Bundesrat, la ratificarea tratatului.

Pe scurt, o "mînărie" gazetărească menită să mai aţîţe niţel temele europene şi să plaseze punctul de vedere german, în prim plan european.