Un fenomen aşteptat: absenteismul electoral

Într-o campanie electorală lipsită de dinamism, fără dezbateri coerente privind programele, puternic personalizată prin centrarea obsesivă asupra candidaţilor la funcţia de primar şi fără proiecte de politici publice, interesul alegătorilor dar mai ales intenţia de a participa la vot scade dramatic. Ocultarea mizelor politice ale alegerilor locale 2004, marginalizarea politicii chiar în spaţiul emisiunilor informative rezervat acesteia micşorează apetitul politic şi electoral al românilor şi aşa scăzut datorită maladiilor firavei democraţii româneşti. Deşi dezinteresul faţă de politică nu este o noutate, acesta nu pare să îngrijoreze politicienii. La alegerile locale din 2000, într-un context politic prezenţa la vot a fost de 51% în primul tur şi de 47% în turul al doilea. Pentru comparaţie, la alegerile regionale din Franţa de la sfîrşitul lunii martie 2004, 72% din francezi participaseră la vot. În Franţa, alegerile regionale din acest an au marcat o creştere a participării electorale de cîteva procente datorită caracterului deschis politic al dezbaterii. În România deja sondajele de opinie anunţă o participare redusă, de sub 55%, chiar şi pentru alegerile parlamentare a căror semnificaţie politică nu poate fi uitată. Pentru alegerile locale, rata de participare va fi cu siguranţă mai mică. Încă referendumul pentru modificarea Constituţiei a demonstrat, după datele oficiale, că doar aproximativ 50% dintre alegătorii înscrişi au participat la vot. Dar prezenţa masivă a fost în mediul rural, un spaţiu în care confruntarea politică nu este structurată. Analiza superficială a ratei prezenţei la vot relevă nu atît dezinteresul faţă de politică, ci reacţia de respingere conştientă şi motivată a acesteia. Dacă politicienii locali sau naţionali uită sau ignoră alegătorii, aceştia la rîndul lor rejectează acest tip de politică. Nu este însă vorba de o atitudine apolitică sau nepolitică, ci de o asumare, chiar dacă nu articulat motivată, a unui sentiment politic. O formă de apolitism activ, camuflat în dezinteres sau dezgust faţă de politică se manifestă în rîndul electorilor români.

Faţă de apolitismul pasiv care exprimă dezinteresul faţă de politică a celor ce nu îşi recunosc nici un fel de competenţe în acest domeniu şi ale căror cunoştinţe despre funcţionarea instituţiilor sunt restrînse, apolitismul activ presupune o atitudine prin care se încearcă protejarea anumitor probleme sau domenii de efectele luptei politice dintre partide. Această perspectivă este completată de distincţia dintre cei ce se dezinteresează total de politică şi cei ce refuză să se angajeze în raport cu un partid politic. Apolitismul românilor pare a se revendica de la această ultimă categorie. Refuzul acestora de a se alinia politicii partidelor are sensul unei delimitări de dezbaterea dominantă, ceea ce nu înseamnă şi refuzul asumării responsabilităţii.

Dacă apolitismul pasiv presupune indiferenţă în raport cu problemele aşa zis politice şi oferă decidenţilor posibilitatea unor activităţi politice, dacă nu sustrase oricărui control, în orice caz puţin vizibile, apolitismul activ sau reactiv vizează sancţionarea politicilor nepopulare. Încă în 2000 la alegerile parlamentare şi prezidenţiale potenţialul reactiv al electoratului român a fost probat, dar reprezentanţii partidelor democratice din parlament sau din afara lui nu au analizat sau nu au dat importanţă semnalului de alarmă tras. În acest context absenteismul se profilează ca atitudinea politică cea mai neutră cu putinţă şi deci este mai degrabă stimulat de participanţii la campania electorală. Dar aparenţele înşală: oricînd o mişcare antisistem poate motiva electorii să părăsească această stare de pasivitate indusă, iar pe termen mediu şi lung absenteismul va afecta baza şi aşa îngustă a democraţiei.

În democraţiile pluraliste care se legitimează prin participare cetăţenească şi nu prin operaţiuni de relaţii publice, participarea politică nu rămîne la forma simplă a participării electorale ci se transformă în cogestiune şi control al guvernării locale sau naţionale. De aceea, acolo indiferenţa în raport cu viaţa partidelor nu este periculoasă dacă ea este dublată de o autentică participare publică. În România politicienii descurajează participarea electorală fără însă ca alte forme de implicare cetăţenească să suplinească această situaţie. Iar în absenţa participării democraţia nu este decît o formulă demagogică.