Un dispozitiv mecatronic pentru stimularea fluxului respirator cu aplicaţii în acordarea primului ajutor a fost declarat proiectul câştigător la Euroinvent 2020. Dispozitivul respectiv este reprezentat de un manechin pentru prim ajutor (PA) care oferă feedback instantaneu atât vizual, acustic cât şi tactil, persoanelor care sunt instruite în vederea dezvoltării abilităţii de efectuare a manevrei Heimlich şi a compresiunilor toracice în resuscitarea cardiopulmonară (RCP).
Marele Premiu Ştiinţific Euroinvent din acest an, în valoare de 10.000 de lei, a fost câştigat de Cristian Fodor, un tânăr bioinginer, proaspăt absolvent şi masterand al Facultăţii de Bioinginerie Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi.
"Sunt, cu adevărat, surprins de această recunoaştere. La Euroinvent au participat foarte multe proiecte româneşti valoroase. Nu mă aşteptam să câştig! Sunt foarte fericit de câştigarea acestui premiu! Am participat la mai multe ediţii Euroinvent şi mă bucur că ideea mea din acest an a fost apreciată", a declarat Cristian Fodor.
Premiul a fost oferit de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin Senatul Ştiinţific, care a mai acordat, tot în cadrul acestui eveniment, un Premiu de Recunoaştere Ştiinţifică Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, pentru proiectul "Complex de ruteniu cu acţiune antiinflamatoare şi procedeu de sinteză".
La evenimentul din acest an au fost prezentate peste 500 de invenţii şi proiecte de cercetare, din peste 30 de ţări.
Cercetarea românească a ieşit la rampă cu 230 de lucrări înscrise în cadrul Euroinvent, cea mai mare expoziţie de inventică si inovaţie din Europa de Est, care a transformat Iaşiul, chiar dacă evenimentul a avut loc doar în varianta online, în capitala inventatorilor şi cercetătorilor din întreaga lume.