Un mare organizator european de târguri s-a listat la Milano

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 iulie 2019

Un mare organizator european de târguri s-a listat la Milano

Italian Exhibition Group SpA (IEG), unul dintre jucătorii majori pe piaţa organizării de târguri şi conferinţe la nivel naţional şi european, şi-a făcut debutul luni, la Mercato Telematico Azionario (MTA), divizie a pieţei acţiunilor din Milano - Borsa Italiana, anunţă c-mw.net.

Sub simbolul IEG, acţiunile companiei au avut un preţ de 3,50 euro ieri, în jurul orei locale 11.00, mai mic cu 4,6% faţă de ziua anterioară.

În cadrul acestui plasament, IEG a obţinut 19,9 milioane de euro. Compania a avut o cifră de afaceri de aproximativ 160 de milioane de euro în 2018.

Barbara Lunghi, manager al pieţei primare a Borsa Italiana, a declarat: "Suntem încântaţi să primim Italian Exhibition Group la Borsa Italiana. Pentru IEG, listarea este o oportunitate de dezvoltare şi un pas spre consolidarea afacerii, graţie accesului la piaţa de capital. Suntem siguri că grupul va beneficia de această operaţiune în ceea ce priveşte dezvoltarea, profilul şi poziţionarea în sectorul său de activitate".

La rândul său, Ugo Ravanelli, CEO al IEG a afirmat: "Alături de acţionarii noştri am identificat în mod clar direcţiile care trebuie luate pentru creşterea noastră, sub patronajul eficienţei, inovării şi internaţionalizării".

Grupul IEG este specializat în organizarea de evenimente din cinci categorii: produse alimentare şi băuturi; bijuterii şi modă; turism, ospitalitate & stil de viaţă; wellness & timp liber; produse ecologie şi tehnologie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb