Un nou început?

La acest început de an, Europa se întoarce din nou către obârşie. Deşi timid şi şovăielnic, acest nou început impus de Tratatul de la Lisabona ar putea fi şansa de a relansa o Uniune, de alt-fel, afectată, încă înainte de criza economică, de o gravă criză de încredere. Iar, de la 1 ianuarie 2010, conducerea UE revine Spaniei, o ţară care vrea să profite de ocazie şi să-şi pună amprenta sa specifică asupra noilor instituţii. Dacă până acum Spania, care adera abia în 1986, avea mai mult rolul de spectator al construcţiei europene, acum chiar poate contribui la consolidarea noilor tendinţe. Fiind prima ţară care preia preşedinţia Consiliului European în noile condiţii, Spaniei îi revine rolul de a da tendinţele de dezvoltare. Ori, Madridul, care are deja serioase probleme din cauza crizei economice - una din cele mai dure din Uniune - va încerca să-şi impună propria sa agendă politică europeană. Pentru a reuşi acest exerciţiu delicat, prim-ministrul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, şi ministrul său de externe, Miguel Angel Moratinos, vor inaugura o nouă relaţie instituţională care să asigure cooperarea dintre ţara care exercită preşedinţia semestrială a UE şi nou introdusele funcţii de Preşedinte al Consiliului European - exercitată acum de belgianul Herman Van Rompuy, şi Înalt Reprezentant pentru Politică Externă a UE, în care a fost numită pentru primul mandat britanica Catherine Ashton.

Deşi şeful diplomaţiei spaniole ţinea să asigure Bruxelles-ul, încă de la mijlocul lunii trecute, că nu va fi niciun conflict instituţional între autorităţile spaniole şi noile instituţii, tocmai această garanţie indică o tensiune care cu greu va fi estompată. Debutul spaniol este cu atât mai mult important cu cât următoarele două preşedinţii ale Consiliului European vor fi exercitate de Belgia şi Ungaria. Ori, Belgia este ţara al cărui guvern a fost condus de deloc carismaticul Herman Van Rompuy până în decembrie 2009, iar Ungaria - ţară care va trece în această primăvară prin experienţa unor alegeri parlamentare cu rezultat previzibil - nu va avea prea multă libertate de mişcare.

În privinţa domeniului atât de nesigur acum, odată cu apariţia Înaltului Reprezentant al politicii externe, Miguel Angel Moratinos insista asupra faptului că ministerul spaniol de externe va sta la dispoziţia Catherinei Ashton, dar că spaniolii vor aduce, dacă va fi nevoie, şi "modes-ta" lor contribuţie. Nu este deloc un secret faptul că Madridul urmăreşte să-şi asume un rol cât mai activ atât în soluţionarea procesului de pace din Orientul Mijlociu, cât şi în punerea în practică a Uniunii pentru Mediterana - proiect introdus de Sarkozy în timpul preşedinţiei franceze din al doilea semestru din 2008, şi care apoi a intrat în conservare - dar şi să refacă relaţiile UE cu America Latină.

O altă prioritate a semestrului spaniol va fi supravegherea financiară europeană. Pentru realizarea acestui obiectiv, trioul Spania-Belgia-Ungaria a pus la punct un calendar pentru următoarele optsprezece luni. Dar Jose Luis Zapatero intenţionează să concentreze atenţia asupra problemei economice şi să genereze un eveniment care să asigure propagarea proiectelor sale în domeniu, motiv pentru care va organiza, în mai sau iunie 2010, un summit cu Statele Unite, care ar trebui să constituie punctul culminant al preşedinţiei spaniole. Din această perspectivă, priorităţile spaniole sunt în mare măsură inspirate din agenda internă a guvernului Zapatero şi vizează asigurarea unor politici sociale care să atenueze efectele crizei economice, dar şi asigurarea drepturilor civile şi consolidarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, şi nu în ultimul rând dezvoltarea cooperării poliţieneşti şi judiciare pentru o mai bună combatere a terorismului şi a imigraţiei ilegale. Un program ambiţios, care, dacă ar reuşi fie şi parţial, ar putea da un nou impuls unei Uniuni care pare depăşită de situaţie.