Un număr de 33 de oameni sunt morţi şi alţi zeci sunt prinşi sub dărâmături, după ce o clădire s-a prăbuşit în Mumbai

Cristina Radu
Internaţional / 1 septembrie 2017

Mumbai (Sursa foto: Wikipedia)

Mumbai (Sursa foto: Wikipedia)

Salvatorii au lucrat noaptea pentru înlăturarea molozului unei clădiri de apartamente prăbuşite în capitala financiară a Indiei, Mumbai, unde au murit cel puţin 33 de persoane, zeci de alte persoane fiind în continuare îngropate, potrivit TIME. Salvatorii au folosit maşini de terasament pentru a putea ridica plăcile de beton şi blocurile de ciment în timp ce îi căutau pe supravieţuitori, conform sursei citate.

Poliţia a declarat că 33 de cadavre au fost recuperate din moloz. Speranţele că vor mai găsi pe cineva în viaţă la peste 24 de ore de la prăbuşire au început să scadă. Aceasta a afirmat că aproape o duzină de oameni lipsesc şi se teme că aceştia au fost prinşi sub mormântul imens de plăci de beton sparte şi grinzi de oţel răsucite.

Pompierul Prabhat Kumar a afirmat că 15 supravieţuitori au fost scoşi din resturi.

Numărul celor care trăiesc acolo sau care se aflau în depozite nu este încă cunoscut.

Clădirea de 117 de ani, construită în cinci etaje în Bhendi Bazaar din sudul Mumbai, a fost declarată nesigură acum şase ani, dar unii locatari au rămas acolo. Locuitorii unei clădiri adiacente au fost sfătuiţi să plece după producerea unor fisuri ulterior.

Clădirea găzduia nouă familii, o grădiniţă şi depozite în care ar fi putut fi lucrători. Prăbuşirea a avut loc înainte ca copiii să ajungă la grădiniţă, a afirmat poliţia.

Acesta a fost prima prăbuşire majoră după ce Mumbai a înregistrat marţi precipitaţii de 315 mm (12 inchi), cele mai mari din 2005. Prăbuşirea unei clădiri cu patru etaje din suburbia oraşului Ghatkopar a ucis luna trecută 17 oameni. Mii de clădiri din Mumbai sunt mai vechi de un secol, bazele lor fiind slăbite de ploile musonilor.

Prăbuşirile sunt frecvente în India în timpul sezonul monsoon din iunie-septembrie.

Cererile mari şi reglementările vagi încurajează unii constructori să utilizeze materiale care nu corespund standardelor sau să construiască etaje suplimentare neautorizate. Preţurile de proprietate şi chiriile din Mumbai sunt printre cele mai mari din India, deoarece oraşul Mumbai s-a extins în ultimele cinci decenii, conform sursei citate.

Oraşul se întoarce la nivelul normal după ce a fost înecat de ploi torenţiale două zile. Trenurile şi transportul public au fost întrerupte din cauza inundaţiilor. Oraşul se chinuie să facă faţă anual revărsărilor, atrăgând critici din cauza planificării proaste.

Ploile s-au mutat joi în Pakistan, străzile fiind inundate din cauza ploilor torenţiale în Karachi. Cel puţin opt decese au fost legate de inundaţii, potrivit agenţiei de ştiri.

Inundaţiile din Asia de Sud au ucis de la începutul sezonului cel puţin 1.000 oameni şi au afectat 40 de milioane în nordul Indiei, sudul Nepalului, nordul Bangladeshului.

Ploile au condus la inundaţii pe scară largă într-un arc care se întinde peste poalele munţilor Himalaya din cele trei ţări, provocând alunecări de teren,dăunând drumurilor, turnurilor electrice şi distrugând zeci mii de case şi terenuri agricole, potrivit agenţiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb