Un primar din judeţul Bistriţa-Năsăud este acuzat de ANI că nu poate justifica o avere de peste 100.000 de lei şi 37.000 de euro/

S.B.
Miscellanea / 7 noiembrie 2022

Un primar din judeţul Bistriţa-Năsăud este acuzat de ANI că nu poate justifica o avere de peste 100.000 de lei şi 37.000 de euro/

Un primar din judeţul Bistriţa - Năsăud este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că nu poate justifica o avere de 100.000 de lei şi 37.000 de euro, iar alţi aleşi locali sunt suspectaţi de inspectorii de integritate de conflict de interese şi incompatibilitate, informează news.ro.

ANI a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 101.120 Lei şi 37.370 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către primarul comunei Bistriţa Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice.

"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Laba Vasile, în perioada exercitării funcţiei publice", a afirmat Agenţia Naţională de Integritate.

De asemenea, Adrian Iordache, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Olt, este acuzat de ANI că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatelor de consilier judeţean 2016 - 2020, respectiv 2020 - prezent, întrucât societatea comercială în cadrul căreia deţine calitatea de asociat şi administrator, iar soţia sa calitatea de asociat, a încheiat două contracte de prestări servicii cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, instituţie publică aflată în subordinea C.J Olt.

"Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire de către Iordache Adrian a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din CodulPenal, întrucât acesta nu a declarat în cuprinsul declaraţiilor de interese depuse în perioada exercitării mandatelor de consilier judeţean, contracte de prestări servicii aflate în derulare sau obţinute în timpul exercitării funcţiei publice, în valoare de aprox. 2.000.000 Lei", a mai precizat sursa citată.

ANI a mai anunţat că primarul comunei Tudor Vladimirescu din judeţul Brăila, Vasile Constantin, s-a aflat în conflict de interese. Astfel, în perioada exercitării mandatului 2016 - 2020, Vasile Constantin a aprobat alocarea unor sume de bani către asociaţia sportivă al cărei membru fondator este, semnând în calitate de reprezentant al instituţiei finanţatoare - comuna Tudor Vladimirescu şi încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003.

"Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire în formă continuată a infracţiunii de conflict de interese (text în vigoare până la data de 28 iulie 2017), respectiv indicii cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (text în vigoare începând cu data de 28 iulie 2017), prevăzute de art. 301 din Codul Penal, prin semnarea de către Constantin Vasile, în calitate de primar, a unui număr de 18 acte materiale în valoare totală de 297.000 Lei, creând un avantaj patrimonial pentru asociaţia sportivă al cărei membru fondator este", a precizat Agenţia Naţională de Integritate.

Agenţia Naţională de Integritate a mai anunţat că viceprimarul comunei Ipoteşti, judeţul Suceava, Constantin Bobu, s-a aflat în conflict de interese.

"În perioada exercitării atribuţiilor de primar (16 iulie 2019 - 02 noiembrie 2020), a semnat şi eliberat trei certificate de urbanism şi trei autorizaţii de construire în favoarea unei societăţi comerciale la care acesta avea un interes personal, încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003", a precizat ANI.

Sursa citată menţionează că Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire de către Constantin Bobu a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane întrucât prin semnarea şi eliberarea a trei certificate de urbanism, respectiv a trei autorizaţii de construire pentru o societate comercială, a creat un cadru favorabil acesteia pentru returnarea către persoana evaluată a unui împrumut contractat.

Agenţia Naţională de Integritate a mai constatat că trei aleşi locali s-au aflat în incompatibilitate.

Astfel, Dan Lupei, consilier local în cadrul Consiliului Local Războieni, judeţul Neamţ, s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece începând cu data de 19 octombrie 2020 deţine simultan cu funcţia de consilier local şi o funcţie contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului, dar şi pentru că în perioada 1 ianuarie - 15 martie 2021 a deţinut simultan cu funcţia de consilier local şi o funcţie contractuală în cadrul Compartimentului achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Adriana Păunica, consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 3 Bucureşti, este acuzată că a fost în stare de incompatibilitate deoarece în perioada 30 ianuarie - 30 iulie 2020 a exercitat simultan calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" şi funcţia de secretar executiv în cadrul unui organ de conducere al unui partid politic.

Cel de-al treilea caz de incompatibilitate este cel al lui Vasile Soare, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Vrâncioaia, judeţul Vrancea. El este acuzat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 octombrie - 14 decembrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi o funcţie contractuală în cadrul Primăriei Vrâncioaia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Este mic copil! La primaria din Bucuresti, nu m-ar mira ca pana si femeia de serviciu sau portarul sa aiba "venituri" mai mari de atat

    De exemplu, la primaria din Bucuresti, pentru a da unda verde unui bloc finalizat, dezvoltatorului i se cere un apartament in blocul respectiv.  

    1. Chiar , cred că e o glumă.....

      În Mehedinți , nu pot justifica pe lună sumele respective !!!!..... 

    Au prins si ei un pestisor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb