Un prototip al rachetei Starship a SpaceX a reuşit să revină cu succes pe Terra şi a aterizat la punctul stabilit, fiind primul test care se încheie perfect, după ce patru teste făcute în ultimele patru luni s-au încheiat cu explozii. Starship este naveta cu care, peste câţiva ani, Elon Musk vrea să exploreze Luna şi apoi planeta Marte, conform Hotnews.
"Starship landing nominal!", a scris Elon Musk pe Twitter, ceea ce înseamnă că manevra s-a desfăşurat fără probleme, la baza de testare din Boca Chica (Texas).
Flăcările au continuat să izbucnească şi după ce racheta a revenit, fiind un lucru normal, ca urmare a combustibililului ars, dar nimic grav nu s-a întâmplat. Prototipul numit SN15 a revenit la punctul stabilit, după un zbor de 4 minute cu care a ajuns până la o altitudine de 10 km.
SpaceX a devenit un nume celebru în industria spaţială şi compania face bani trimiţând pe orbită sateliţi cu racheta Falcon 9. Starship este însă altă poveste, fiind vorba de o navă de mari dimensiuni, complicat de construit şi greu de strunit.
În 2019 Musk spunea că zborurile orbitale vor începe în a doua parte a lui 2020, dar anunţul a fost primit cu scepticism. Celelalte patru teste s-au încheiat cu explozii, fie la aterizare, fie după, iar estimările sunt că primele zboruri orbitale cu echipaj uman vor fi în 2023.
Viitoarea rachetă va fi compusă, în afara capsulei cu echipajul, dintr-un prim etaj numit Super Heavy. În total va avea 120 metri înălţime şi va avea o sarcină utilă de 100 de tone.