Un raport parlamentar franco-rus pledează pentru "dialog", în ciuda "divergenţelor"

D.I.
Internaţional / 5 aprilie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Parlamentari francezi şi ruşi au prezentat, astăzi, la Paris, un raport comun privind relaţiile dintre Paris şi Moscova, exprimându-şi dorinţa de a menţine un "dialog, în ciuda divergenţelor actuale", informează AFP.

"Este pentru prima oară când doua parlamente se întâlnesc pentru a redacta un raport împreună", a subliniat Christian Cambon (Republicanii, dreapta), preşedintele comisiei pentru Afaceri externe a Senatului francez.

Acesta a precizat că "dialogul este necesar" în această "perioadă dificilă".

Raportul este publicat în contextul în care preşedintele francez Emmanuel Macron, care l-a primit pe omologul său rus Vladimir Putin la Paris anul trecut, va efectua o vizită în Rusia la sfârşitul lunii mai.

Cele două ţări au multiple dezacorduri pe scena internaţională, legate în special de Crimeea şi Siria.

"Munca noastră împreună este foarte pozitivă şi un exemplu de urmat", a estimat preşedintele comitetului pentru afaceri internaţionale al Consiliului Federaţiei ruse, Konstantin Kosacev.

"Niciun mare dosar internaţional nu va putea fi rezolvat fără Rusia", a precizat Cambon, adăugând: "Vrem să avem cu omologii noştri ruşi un dialog franc, un dialog fără ambiguităţi, un dialog exigent. În raportul nostru, cerem Rusiei să respecte dreptul internaţional".

Raportul este împărţit în şase părţi în care cele doua comisii însărcinate cu Afacerile externe în fiecare cameră îşi expun analizele asupra relaţiilor politice, economice şi culturale dintre cele două ţări, însoţite uneori de comentariile celeilalte părţi. Redactat în franceză şi în rusă, "este un document oficial în Franţa şi în Rusia", a subliniat Kosacev.

Raportul rezultă dintr-o iniţiativă a preşedintelui Senatului, Gerard Larcher (Republicanii), care a vizitat Moscova în februarie 2015 şi care a propus dezvoltarea cooperării între cele două camere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb