Substantivul este neutru, doar pentru gramatică. În realitate este orice, mai puţin neutru. Vijelie, distrugere, ruptură, distrugere şi iar distrugere: de oameni, de vieţi, de copii, de tineri şi bătrîni, de femei şi bărbaţi, de case şi oraşe, de drumuri, de ogoare, păduri, resurse, de timp, istorie şi destin. Nici un război nu a adus niciodată altceva. Desigur, în războaie, de cele mai multe ori, există învingători şi învinşi. Primii se aleg cu averi, glorie şi alte avantaje prezente şi viitoare. În sensul acesta, războiul a fost urmat, pentru unii, de perioade de bunăstare, de înflorire a artelor, culturii, luxului şi risipei. Acest surplus nu a fost creat, însă, de război, ci doar prăduit din avutul şi cămara învinşilor şi a celor transformaţi în supuşi. Este adevărat, nevoile războiului au dat de lucru unor armate de oameni, au pus la treabă mintea ageră şi creativitatea, dar nimeni nu a demonstrat vreodată că oamenii n-ar fi putut fi la fel de harnici, deştepţi şi creativi, în condiţii de pace, dacă li se dădea prilejul.
Cine ia în serios, însă, ameninţarea de război ridicată asupra lumii de o ţară care trăieşte în bezna sclavagismului absolutist de partid şi de stat, o societate care nu are nimic în comun nici cu lumea dezvoltată, nici cu modelele celor care se zbat încă sub pragul civilizaţiei industriale? În ce cheie trebuie citită această ameninţare a liderului Coreei de Nord, pentru a fi înţeleasă? Nu avem la îndemînă decît patru: raţională, pseudo-raţională, non-raţională şi iraţională.
Dacă deciziile care împing Coreea de Nord către un război ar fi complet raţionale, atunci ele ar trebui să se sprijine pe o analiză de tip cost/beneficii. În acest scenariu, decizia de confruntare, dintre toate celelalte posibile, ar trebui să aibă rata cea mai ridicată de beneficii. Ce beneficii ar putea avea ţara lui Kim de pe urma unui război, în care şansele de a ieşi învingător sunt zero, dacă nu cumva negative, din pornire? Dintre ipotezele, raţionale, care pot fi considerate, două merită atenţie deosebită. Prima este aceea că împingerea ţării în război este soluţia aleasă de noul conducător al Coreei de Nord pentru a-şi consolida poziţia de dictator absolut pe care a moştenit-o, dar pe care nu o poate fructifica, deocamdată. Îi stau în cale chiar cei care l-au pus pe scaunul domniei, cercul de putere care controlează armata şi maşinăria decizională a partidului. Ce alt prilej mai bun de a-i mătura de la putere, decît situaţia catastrofală pentru ţară creată de un război pierdut din primele ore de la declanşarea sa! Vina va fi a lor, iar pedeapsa rapidă şi neiertătoare. Vor fi victime şi din rîndul populaţiei, al armatei, desigur. Ce contează, însă, viaţa acelor soldăţei de plumb, faţă de planurile măreţe de putere ale "marelui conducător"! Varianta aceasta poate fi formulată şi în cheie pozitivă, "marele reformator" vrea să schimbe radical societatea, dar nu poate scăpa din chingile actualilor deţinători ai puterii. Războiul este ocazia de a-şi elibera mîinile şi redefini puterea şi relaţia ei cu societatea. Simetric, se poate imagina aceeaşi ipoteză, dar cu beneficiarul schimbat. Cercurile de putere care l-au adus pe ultimul Kim la putere vor să scape de el. Ce alt prilej mai bun, decît situaţia unui război pe care l-a declanşat şi l-a pierdut din primele ore ale confruntării armate! Şi aici, se pot aplica cele două variante, negativă - întărirea dictaturii, sau pozitivă - schimbarea benefică a societăţii şi a puterii. Rezultatul surprinzător al analizei în această cheie este acela că declanşarea unei scurte confruntări armate, încheiată cu o zdrobitoare înfrîngere a forţelor Coreei de Nord, ar putea deschide calea unor schimbări majore în plan intern, dar şi în situaţia internaţională a celor două ţări aflate, tehnic şi juridic, în stare de război, pentru simplul motiv că nu l-au încheiat niciodată pe cel început în 1950. De aceea, în cheie raţională, trebuie inclusă şi ipoteza că rostogolirea deciziilor spre un război, care va fi repede pierdut de nord, este rezultatul influenţei directe şi indirecte exercitate de forţe externe care, în felul acesta, vor să creeze condiţiile necesare şi favorabile schimbării de fond a situaţiei din Peninsula Coreeană.
În cheie pseudo-raţională se înscriu scenariile şi ipotezele construite doar parţial, doar pînă la un punct, pe argumentele oferite de clasica balanţă a costurilor şi beneficiilor. Dincolo de el, decizia a împrumutat alte considerente, sau le-a ignorat pe cele care ar fi rezultat dintr-o analiză raţională completă. Deşi nu e uşor de acceptat, cercetările de psihologie şi comportamentale arată, fără greş, că cea mai mare parte a deciziilor pe care le luăm, ca actori ai spaţiului social, sunt de acest tip! În acest scenariu s-ar putea înscrie ipoteza conform căreia ultimul Kim a calculat doar parţial (inexact) costurile unui joc de confruntare în care ridică miza, doar pentru că se aşteaptă ca beneficiile viitoarelor negocieri să fie mai mari decît ceea ce i-a oferit pînă acum "adversarul". Modelul se regăseşte în trecutul imediat al relaţiilor cu Statele Unite. În al doilea mandat Clinton, Coreea de Nord a obţinut beneficii directe din partea Statelor Unite - resurse de hrană, combustibil etc. - doar pentru că a semnat o hîrtie prin care s-a angajat să renunţe la programul nuclear, considerat de americani o ameninţare care trebuia eliminată chiar şi cu costuri diplomatice ridicate. Deşi au criticat intens soluţia, cele două administraţii Bush au menţinut înţelegerea, chiar dacă au căutat căi să nu o mai ducă la îndeplinire, ceea ce a avut ca efect reluarea ori simularea unor experimente nuclare, lansarea spectaculoasă de rachete nord-coreene cu rază lungă de acţiune etc. Ieşirea din situaţie, în această ipoteză, este angajarea unor negocieri, în care Coreea de Nord cîştigă, sau recîştigă, avantaje din relaţia cu SUA, fără să cedeze altceva decît promisiunea reîngheţării (sau reducerii scalei) programului său nuclear.
În cheie non-raţională, deciziile sunt bazate pe alte proceduri decît cele ale balanţei cost-beneficii. De exemplu, doar pe estimarea beneficiilor! Ipoteza credibilă care se poate face în această cheie este că ultimul Kim rîvneşte la o recunoaştere internaţională ceva mai apropiată de zeificarea stas de care are parte în interior. Provocarea Statelor Unite şi ameninţarea cu un război, urmată de aşezarea la masa tratativelor şi încheierea lor cu succes, i-ar putea aduce lui Kim statutul internaţional pe care acum nu-l are şi pe care nu i-l acordă nimeni, altfel! Ce contează pericolele create de ameninţarea cu război? Ce contează costurile unui război, dacă el aduce beneficiile rîvnite de Kim?
În sfîrşit, în cheie iraţională, deciziile care împing spre război sunt rezultatul unor procese care au abolit deplin considerentele raţionale. Ceva de tipul: avem un lider imatur psihologic, incapabil să înţeleagă datele fundamentale ale realităţii în care trăieşte, fiind cufundat prin educaţie şi experienţa de viaţă într-o "realitate fictivă". El s-a trezit în mîini cu o putere absolută, iar asta i-a trezit apetitul să se joace de-a războiul, cu soldăţeii şi generalii săi de plumb, care se mişcă ca nişte oameni vii! E posibil? Da, s-au mai văzut cazuri, iar dacă este să ne ducem la extreme ar fi suficient să invocăm traiectul politic şi de putere al lui Jean-Bedel Bokassa, un căpitan ajuns Împărat, printr-un şir de decizii care au îmbrăcat toate culorile curcubeului, de la raţional la iraţional, unde au şi sfîrşit! Cazul nu este nici pe departe singular şi nici nu este consemnat la arealul ţărilor post-coloniale! Din URSS, pînă în Statele Unite şi din China pînă în Franţa sau Marea Britanie, exemplele decidenţilor, la cel mai înalt nivel, care au derapat în iraţional, sunt abundente. În cazul Coreei de Nord, ieşirea pe care ne-o oferă scenariul iraţional este unică: pierderea războiului şi ieşirea definitivă din "decor" a celor responsabili, fie pe modelul Hitler, fie pe modelul Saddam.
Vestea proastă a acestei poveşti este că nici persoanele cu un puternic auto-control raţional nu stăpînesc total schimbările de mod în care iau decizii. Ce să mai spunem despre restul! Din păcate pentru omenire, deciziile cu privire la război nu fac deloc excepţie de la această regulă.
1. Nu merita sa ne batem capul
(mesaj trimis de Theodor Marcean în data de 05.04.2013, 08:55)
Prea putin conteaza ce ameninta puterile irationale,atata timp cat economiile lumii se indreapta,incet spre dezastru,ca urmare a deciziilor unor institutii"rationale"
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.04.2013, 11:30)
Care sunt circumstantele care hranesc acest “conflict”?! As spune ca toate circumstantele descrise “cantaresc” in proportii diferite asupra situatiei (deciziile “se materializeaza” in urma unui proces combinat de ganduri-ratiuni, emotii-sentimente si ambitii-instincte – acesta este principalul motiv pentru care epoca ratiunii ne-a daruit cele mai multe dictaturi - emotiv - instictiv - personale ;) Vorba lui Bismark!) ... Un lucru este evident, in caz...
2.1. creezi conflict il alimentezi si apoi mediezi (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de salomeea în data de 06.04.2013, 23:39)
armele trebuie si ele folosite dar mai ales valorficate, de aceea sunt bune conflictele. Conflictul este necesar si din alte motive, da posibilitatea celui care alimenteaza ambele tabere sa se erijeze in mediator.