Un startup francez depune prima cerere pentru comercializarea cărnii cultivate în Uniunea Europeană

A.F.
Companii / 26 iulie

Un startup francez depune prima cerere pentru comercializarea cărnii cultivate în Uniunea Europeană

Startup-ul francez Gourmey a depus o cerere către autorităţile de reglementare din UE pentru autorizarea produsului său foie gras din carne cultivată - marcând astfel prima cerere de vânzare de carne cultivată în Uniunea Europeană. Compania a depus şi cereri în Singapore, Elveţia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Cererea Gourmey vine la aproape un an după ce o altă companie, Aleph Farms, a solicitat autorităţilor de reglementare elveţiene şi britanice să permită comercializarea produselor sale din carne de vită cultivată. Două produse din carne de pui cultivată au fost aprobate pentru vânzare în Statele Unite în 2023, în urma evaluărilor de siguranţă, iar autorităţile de reglementare au autorizat vânzarea cărnii cultivate în Singapore în decembrie 2020.

Ce este carnea cultivată?

Din carnea cultivată se pot produce alimente precum pui, porc şi fructe de mare, care nu se pot distinge de carnea pe care o consumăm astăzi, dar care sunt produse în cultivatoare - precum cele folosite la fabricarea berii - şi nu prin agricultura animală convenţională.

Cercetările examinate de experţi arată că produsele din carne cultivată ar putea genera cu până la 92% mai puţine emisii de gaze cu efect de seră şi cu până la 94% mai puţină poluare a aerului, iar în acelaşi timp pot folosi până la 66% mai puţină apă decât carnea de vită produsă prin agricultura convenţională.

Întrucât ar putea necesita cu până la 90% mai puţin teren, carnea cultivată poate veni în completarea agriculturii durabile, oferind posibilitatea unor abordări mai prietenoase cu natura, stimulând securitatea alimentară a Europei şi reducând dependenţa de culturile crescute peste ocean pentru hrănirea animalelor. De asemenea, carnea cultivată poate fi produsă fără a folosi antibiotice, contribuind la reducerea riscului de rezistenţă la antimicrobiene.

Potrivit unui sondaj realizat de YouGov la iniţiativa Good Food Institute Europe, în care au fost a intervievate peste 16.000 de persoane din 15 ţări europene, mulţi consumatori consideră că, odată ce carnea cultivată a trecut prin procesul drastic de reglementare al UE, ar trebui să fie la latitudinea consumatorilor să decidă dacă vor sau nu să o consume.

Procesul de reglementare al UE - ce se întâmplă acum

Înainte ca un produs din carne cultivată să poată fi vândut pe teritoriul UE, acesta trebuie să fie aprobat de forurile de reglementare din cadrul Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA). Autorizarea introducerii pe piaţă a cărnii cultivate este guvernată de Regulamentul privind alimentele noi, unul dintre cele mai solide cadre de siguranţă alimentară din lume.

Odată ce autorităţile de reglementare din UE aprobă un produs din carne cultivată, acesta poate fi vândut în toate cele 27 de ţări ale UE, inclusiv în România. Procesul de aprobare va include o evaluare amănunţită şi bazată pe dovezi ale siguranţei şi valorii nutriţionale a cărnii cultivate şi se estimează că va dura cel puţin 18 luni.

Foie gras-ul cultivat de Gourmey va fi evaluat în conformitate cu Regulamentul UE privind alimentele noi. Cadrul de autorizare amănunţit şi bazat pe rezultate permite totodată luarea în considerare a potenţialului impact social şi economic al alimentelor în cauză. Comisia Europeană şi statele membre au, alături de experţii ştiinţifici de la Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, un rol în procesul de aprobare, pentru a se asigura că deciziile de autorizare sunt reprezentative şi păstrează acordul tuturor părţilor interesate.

"Este fantastic că a fost depusă prima cerere de vânzare a cărnii cultivate în UE. Acest lucru demonstrează că inovaţia alimentară poate coexista cu tradiţiile noastre culinare, oferind consumatorilor foie gras preparat într-un mod care poate atenua impactul asupra mediului şi preocupările privind bunăstarea animalelor, poate sprijini investiţiile şi oferi noi locuri de muncă pe viitor. Experţii se pot pune acum la treabă, folosind unul din cele mai riguroase procese de reglementare din lume pentru a evalua siguranţa şi calităţile nutriţionale ale cărnii cultivate", spune Seth Roberts, senior policy manager la Good Food Institute Europe.

"Sondajul nostru arată că oamenii prioritizează libertatea de alegere în faţa dezbaterilor încărcate ideologic. Deşi ameninţarea unei interdicţii interne asupra cărnii cultivate rămâne în picioare în România, sperăm că această ştire să motiveze autorităţile să promoveze o discuţie deschisă şi transparentă în loc să implementeze restricţii care pun piedici inovaţiei şi limitează libertatea consumatorilor", adaugă Seth Roberts.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb