UNCTAD avertizează în legătură cu riscul apariţiei unor noi bule financiare

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 septembrie 2009

UNCTAD avertizează în legătură cu riscul apariţiei unor noi bule financiare

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a avertizat ieri în legătură cu apariţia unor noi bule financiare, care riscă să pericliteze revenirea economică. "Trebuie să prevenim apariţia unor noi bule speculative în sectorul financiar", a declarat secretarul general al UNCTAD, Supachai Panitchpakdi, la o întâlnire cu presa.

"Dacă analizăm situaţia finanţelor publice din principalele economii, inclusiv din Asia, vom observa că aceste ţări luptă împotriva crizei cu aceleaşi mijloace care au provocat-o", a explicat el.

"Luptăm împotriva problemelor de acces la lichiditate injectând mai multă lichiditate. Acesta este motivul pentru care observăm bulele care apar în pieţele bursiere din întreaga lume", a adăugat Panitchpakdi.

El pledează pentru o reformă reală a sectorului financiar, în condiţiile în care sunt semnale care indică o reîntoarcere la comportamentul de dinaintea crizei. Secretarul general al UNCTAD a subliniat că dezvoltarea în exces a activităţilor financiare în detrimentul celorlalte sectoare economice a fost cauza crizei.

Supachai Panitchpakdi consideră această situaţie cu atât mai îngrijorătoare cu cât economia mondială nu şi-a revenit încă.

El susţine că nivelul creşterii mondiale din următorii doi ani va fi inevitabil mai scăzut, deşi, Asia, susţinută de China, ar urma să revină curând la ritmul de creştere înregistrat înainte de criză.

Potrivit raportului anual al UNCTAD cu privire la comerţ şi la dezvoltare în anul 2009, criza este departe de final. "Gravitatea şi amploarea crizei sunt fără precedent şi nicio ţară nu a fost scutită", a precizat organizaţia, estimând că PIB-ul mondial ar urma să scadă în acest an cu peste 2,5%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb