Unde s-a retras din politică miliardarul Dinu Patriciu

Niciun politician din Româ­nia nu a reuşit să facă atâţia bani stând adânc în politică ca Dinu Patriciu, deşi alţii au avut poziţii mult mai importante în stat decât liderul liberal. Când a cumpărat Rompetrol în 1998 era membru de vază al PNL, când a cumpărat Vega un an mai târziu era tot lider PNL, iar când în 2000 a dat lovitura vieţii, preluând Petromidia, PNL a făcut cele mai ciudate jocuri politice, lepădându-se de ţărănişti ca să dea mâna cu PSD.

În niciunul din aceste momente, Dinu Patriciu nu s-a arătat scârbit de politică.

Liberalul s-a retras din Parlament, în 2003, dar nu pentru că politica nu-i mai plăcea, ci, aşa cum o recunoaşte, pentru că legea nu-i mai permitea să fie şi parlamentar şi preşedinte la Rompetrol.

Retras din Parlament, Dinu Patriciu a continuat să facă politică şi nu oricum, ci încercând să influenţeze decisiv alegerile din 2004, pentru ca Năstase să devină preşedinte, iar PNL şi PSD să facă împreună Guvernul mulţi ani. Nici atunci, Patriciu nu părea scârbit de politică.

Dinu Patriciu este un afacerist şi un administrator de excepţie, reuşind, în doar câţiva ani să facă din Rompetrol o mare companie românească, iar din Petromidia o afacere transparentă, listată la bursă.

Dar nici Rompetrol, nici Petromidia nu au fost creaţiile sale, ci existau cu mulţi ani înainte ca Dinu Patriciu să înfiinţeze prima firmă privată din România, în 1990.

Cu tot talentul său de administrator, Dinu Patriciu a preluat rafinăria cu datorii la stat de 180 de milioane de dolari şi, în doar trei ani, le-a triplat, crescându-le la 600 de milioane de dolari, deşi a beneficiat încă de la privatizare de facilităţi la plată, rămase şi astăzi, după şapte ani, secrete. Dinu Patriciu susţine acum, cu mult curaj, că Rompetrol nu a primit facilităţi la plată, fiind singurul investitor care şi-a asumat integral datoriile, chiar dacă nu erau făcute de el. Oare?

Facilităţile secrete din 2000 ce-or fi fost? Dar cererea lui Dinu Patriciu ca datoriile de 600 de milioane de dolari să fie anulate de Guvern dacă Rompetrol ar fi plătit doar 70 de milioane de dolari?!

Căci investitorul Patriciu cerea, în 2003, Guvernului Năs­tase să-i şteargă datorii de peste jumătate de miliard de dolari, iar astăzi susţine că este singurul investitor care şi-a asumat integral datoriile chiar dacă nu erau făcute de el (deşi din datele oficiale rezultă că vreo 200 de milioane de dolari au fost acumulate sub mandatul său de adminis­trator, restul fiind dobânzi şi penalităţi).

Trei foşti miniştri PSD ne-au confirmat proiectul lui Patriciu de ştergere a datoriilor, dar varianta a căzut în ultimul moment în Guvern, optându-se pentru conversia datoriilor în obligaţiuni. Soluţie, care, de fapt, este o finanţare, cu dobândă, a rafinăriei de către stat timp de şapte ani. De dis­cutat dacă soluţia obligaţiunilor a fost sau nu una corectă, dar este limpede că a fost mai bună pentru stat decât varianta iniţială a Rompetrol, de ştergere a 530 de milioane de dolari.

Deci, nu Dinu Patriciu şi-a asumat integral datoriile, cum susţine astăzi, ci a fost forţat să o facă de un Guvern atent monitorizat de Comisia Europeană pentru largheţea cu care acorda ajutoare de stat clienţilor politici.

Oricum, tot decizie politică a fost, căci alt Guvern putea trece la excutarea silită a rafinăriei ca să-şi recupereze banii.

Dar Dinu Patriciu nu era încă scârbit de politică, cum nu a fost nici un an mai târziu când a ales să sponsorizeze consistent PSD, cel care îi scăpase rafinăria de la faliment.

Modul în care Dinu Patriciu a reuşit să facă din Rompetrol o companie respectabilă trebuie apreciat, chiar dacă acest lucru a costat bugetul de stat, iar privatizarea şi apoi listarea companiei pe Bursă (un mare pas spre civilizarea ei) rămân încă nelămurite de justiţie.

În timpul în care Dinu Patriciu a condus grupul Rompetrol, prin consiliile sale de administraţie s-au perindat importanţi politicieni- Călin Popescu Tăriceanu, Radu Boroianu, Laszlo Borbely, Teodor Meleşcanu, Ludovic Orban, Norica Nicolai, Teodor Atana­siu. Niciun alt grup de afaceri nu a avut atâţia administratori politicieni (unii parlamentari, alţii miniştri) precum Rompetrol.

Dar, Dinu Patriciu nu mai vrea să audă de politică.

Nu ştim cui a vândut, cu adevărat, acum, Petromidia, Dinu Patriciu, pentru că nu poţi ştii cine este, de fapt, în spatele unei companii ex-sovietice. Dar liberalul a făcut o uriaşă afacere: în doar şapte ani i-a crescut valoarea Petromidiei de vreo 50 de ori. Este ceea ce se vede acum: Patriciu a cumpărat-o cu 50 de milioane de dolari, în 2000, de la statul român şi a vândut-o cu aproape 2,7 miliarde de dolari, statului Kazahstan, în 2007. Iar el a devenit cel mai bogat român, miliardar în dolari, în şapte ani.

Doar spaţiul ex-sovietic a mai produs astfel de succese rapide în afaceri şi tot din petrol sau gaze.

Tot spectaculos este şi că tranzacţia are loc în plin proces penal, justiţia verificând, printre altele, şi legalitatea privatizării Petromidia, poate cel mai mediatizat şi mai ciudat proces de după 1990.

Lovitura lui Dinu Patriciu este, cu atât mai mult, una de mare maestru internaţional.

Doar un alt amănunt, tot politic, produs în februarie 2007, îi mai ştirbeşte din glorie. Doi foşti administratori ai firmelor sale, Teodor Atanasiu şi Călin Popescu Tăriceanu- primul şeful fostului FPS, iar al doilea primul- ministru al României- au pus punct privatizării Petromidia, în plin proces penal, pe 1 februarie 2007.

Atunci AVAS a închis privatizarea Petromdia, eliminând gajul de pe o parte din acţiunile rafinăriei, scoţând rafinăria din monitorizarea post-privatizare şi dându-i liber lui Patriciu să vândă, fără ca Guvernul să mai aştepte decizia Justiţiei.

Cu monitorizarea statului pe cap, negocierile pentru vânzarea Rompetrol ar fi stat altfel, iar preţul probabil că ar fi fost mai mic.

În loc să mulţumească Guvernului Tăriceanu, Guvernului Năstase, Guvernului Isăres­cu şi care o mai fi fost, pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor, domnul Patriciu spune nonşalant că nu mai vrea să audă de politică şi gata. Că s-a retras din ea şi gata!

Oare ce amintiri i-or trezi domnului Patriciu cei şaptesprezece ani de politică la vârf de nu mai vrea să fie întrebat nimic despre ea?

Că parcă ar fi un coşmar pentru domnia sa politica asta care l-a făcut miliardar.