Ministerul ungar al Energiei a informat că luni că a fost pusă în funcţiune prima sondă pentru exploatarea zăcământului de hidrocarburi descoperit în zona Sarkad, în sud-estul ţării, transmite MTI, conform Agerpres.
Explorarea şi exploatarea zăcământului de gaze naturale din zona Nyekpuszta, situată în comitatul Bekes, vor fi realizate în cadrul unui consorţiu condus de grupul energetic de stat MVM.
Proiectul face parte din eforturile Guvernului de la Budapesta de a consolida suveranitatea energetică a Ungariei şi securitatea aprovizionării cu energie prin acoperirea unei cantităţi cât mai mari a necesarului intern din surse interne.
Deşi consumul de gaze naturale al Ungariei a scăzut anul trecut cu 17%, din cauza crizei energetice, expunerea ţării este încă ridicată. Ministerul ungar al Energiei intenţionează să crească producţia internă de gaze de la 1,5 miliarde de metri cubi, la 2 miliarde de metri cubi pe an.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2023, 00:02)
Ungaria nu-si vinde zacamintele naturale ca altii,
si are o viziune economica pe termen mediu si lung,
Bravo lor
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2023, 08:57)
sunt slugile Austriei, daca vine ordin vand cui trebuie
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2023, 05:44)
Pai Orban a lor poate este corupt, dar sigur este un patriot, pe când la noi probabil toți sunt trădători care își vând țară pe bucata.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2023, 08:56)
corupt patriot?!?
adica unul care fura din banii ce i se cuvin tarii si populatiei tarii sale este patriot?
curat murdar coane, pacat ca nu te-a prins Caragiale sa te imortalizeze intre caricaturile sufletesti ale neamului romanesc
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2023, 08:26)
Trada.to.rii de la noi ne-au dat resursele de gaz pe gratis la straini, iar acum ne jupoaie cu preturile pe gazul nostru.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2023, 08:58)
gazu nostru vine de la rusi si de pe la altii