Ungaria a înregistrat un deficit comercial de 238,6 milioane de euro, în iulie

F.A
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 septembrie 2008

Deficitul comercial înregis-trat de Ungaria în iulie a fost de 238,6 milioane de euro, faţă de un surplus de 89,7 milioane de euro în iunie, conform datelor preliminare prezentate ieri de Biroul Central de Statistică, transmite MTI. Deficitul din iulie a fost mai ridicat decât cel înregistrat în perioada similară din 2007, care a fost de 115,4 milioane de euro. În primele şapte luni ale acestui an, balanţa comercială a Ungariei a înregistrat un excedent de 227 milioane de euro, faţă de un deficit de 281 milioane de euro în perioada similară din 2007. Exporturile Ungariei au crescut cu 13 la sută în perioada ianuarie-iulie 2008, în timp ce importurile s-au majorat cu 11 la sută. În trimestrul doi din 2008, Produsul Intern Brut al Ungariei a înregistrat o creştere anuală de doi la sută, cea mai importantă din perioada ianuarie-martie 2007, conform datelor prezentate de Biroul de Statistică din Budapesta. Producţia agricolă a crescut cu 33,8 la sută, comparativ cu 2007, datorită recoltei de grâu care s-a majorat cu 40 la sută anul acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb