UNICEF: Patru milioane de copii, împinşi în sărăcie de războiul din Ucraina

G.D.
Miscellanea / 17 octombrie 2022

Patru milioane de copii, împinşi în sărăcie de războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina şi creşterea inflaţiei au împins în sărăcie peste 4 milioane de copii din Europa de Est şi Asia Centrală, inclusiv din România, potrivit unui raport difuzat astăzi de agenţia Naţiunilor Unite pentru copii UNICEF, conform Agerpres.

Cifra, reprezentând o creştere de 19% faţă de 2021, arată că minorii "poartă cea mai grea povară" a conflictului, notează UNICEF.

Studiul include date din 22 de ţări din regiune.

Impactul războiului a fost deosebit de grav pentru copiii din Rusia şi Ucraina. În Rusia, 2,8 milioane de copii trăiesc în gospodării sub pragul sărăciei, potrivit studiului. În Ucraina, o jumătate de milion de copii trăiau în sărăcie, urmată de România cu 110.000 de copii.

Creşterea puternică ar putea conduce la moartea a 4.500 de copii înainte de împlinirea unui an de viaţă, a avertizat UNICEF.

Directorul regional pentru Europa şi Asia Centrală Afshan Khan a apreciat că consecinţele economice ale războiului au un impact devastator asupra copiilor.

"Copiii din întreaga regiune sunt «măturaţi» de acest război groaznic. Dacă nu sprijinim aceşti copii şi familii acum, creşterea abruptă a sărăciei copiilor va conduce aproape sigur la pierderea de vieţi, educaţie pierdută şi viitor pierdut".

Unul din trei copii născuţi şi crescuţi în sărăcie îşi va trăi viaţa ca adult în sărăcie, conducând la un ciclu intergeneraţional de dificultăţi şi lipsuri, notează studiul.

"Trebuie să protejăm şi să extindem sprijinul social pentru familiile vulnerabile înainte ca situaţia să se înrăutăţească şi mai mult", a mai spus Khan.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu conteaza,

    profitul american sa traiasca  

    1. si al trolilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb