UniCredit va începe programul de extindere a reţelei atunci când revenirea economiei va fi sigură

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 mai 2011

UniCredit va începe programul de extindere a reţelei atunci când revenirea economiei va fi sigură

UniCredit va începe programul de extindere a numărului de unităţi atunci când va fi sigură revenirea economiei româneşti, având opţiunea să recupereze printr-o dezvoltare mai agresivă anul viitor, a declarat directorul diviziei ECC a grupului italian, Gianni Franco Papa, la reuniunea anuală a BERD.

Întrebat dacă nu se teme că situaţia actuală ar putea degenera într-o nouă criză mondială, domnia sa a precizat: "Acum vedem revenirea. Suntem optimişti moderat în legătură cu evoluţia economică. Nu e imposibil să vedem în câţiva ani o nouă criză, dar nimeni nu o poate prevedea. Trebuie să monitorizăm următoarele trimestre şi să vedem dacă am ieşit din criză sau nu. Creşterea preţurilor de consum şi creşterea cotaţiilor la mărfuri ar putea influenţa negativ revenirea".

Directorul pe regiune al grupului italian a spus că şi în cazul României mai este nevoie de timp pentru a vedea dacă economia şi-a revenit, chiar dacă din punct de vedere tehnic a ieşit din recesiune.

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în primul trimestru, faţă de ultimelele trei luni ale anului trecut, marcând astfel două trimestre de creştere consecutivă, după ce în ultimele trei luni ale anului trecut urcase cu 0,1%.

Papa nu exclude ca în acest an banca să nu deschidă cele 50 de sucursale anunţate în ianuarie, dar acest lucru va fi compensat printr-o extindere mai agresivă în 2012.

Pe de altă parte, Fabio Mucci, şeful departamentului de analiză pe Europa Centrală şi de Est, crede că băncile trebuie să fie prudente în a relua creditarea în zona sectorului de bunuri care nu se vînd.

El a dat ca exemplu zona de real estate, unde băncile trebuie să fie mult mai prudente decât în trecut atunci când acordă finanţări.

Potrivit lui Mucci, costul riscului a scăzut semnificativ în ţările din Europa Centrală şi de Est, mai ales că în unele state a fost atins vârful de provizioane, iar în altele se va ajunge la nivelul maxim la jumătatea acestui an sau cel târziu la finele anului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb