UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN CHINA: Taxe definitive la importurile de biciclete electrice

T.A.
Internaţional / 18 ianuarie 2019

Taxe definitive la importurile de biciclete electrice

Uniunea Europeană va impune, începând de mâine, taxe definitive la importurile de biciclete electrice (e-bikes) din China, o decizie prin care blocul comunitar încearcă să reducă importurile ieftine care, potrivit producătorilor europeni, inundă piaţa, transmite Reuters.

Printre producătorii europeni de biciclete se află şi compania românească Eurosport DHS, grupurile olandeze Accell şi Gazelle şi firma germană Derby Cycle Holding.

Comisia Europeană, care a efectuat o investigaţie în numele celor 28 de state membre, a decis că trebuie aplicate taxe între 18,8% şi 79,3% pentru toate bicicletele electrice provenite din China, a informat, astăzi, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Tarifele pentru bicicletele electrice reprezintă ultimele măsuri adoptate de UE împotriva unor exporturi din China, variind de la panouri solare la oţel, care au declanşat critici din partea Beijingului. Uniunea Europeană împărtăşeşte îngrijorările SUA cu privire la transferurile de tehnologie şi subvenţiile de stat, dar nu vrea să declanşeze un război comercial.

O analiză a Comisiei Europene a arătat că exporturile chineze de biciclete electrice în Uniunea Europeană s-au triplat în perioada 2014-2017, iar cota lor de piaţă a urcat la 35%, în timp ce preţul mediu de vânzare a scăzut cu 11%. De asemenea, Executivul comunitar susţine că producătorii chinezi beneficiază de preţuri controlate la aluminiu, de finanţări în condiţii avantajoase precum şi de facilităţi la achiziţionarea de terenuri şi facilităţi fiscale.

Grupului taiwanez Giant, unul dintre cei mai mari producători mondiali de biciclete, cu uzine în China şi Olanda, îi vor fi impuse tarife de 24,8%.

Asociaţia Producătorilor Europeni de Biciclete (EBMA) a salutat decizia Executivului comunitar, care ar urma să protejeze 90.000 de muncitori din UE şi peste 800 de companii mici şi mijlocii împotriva unei concurenţe incorecte.

Secretarul general al EBMA, Moreno Fioravanti, susţine că în prezent europenii cumpără aproximativ 20 de milioane de biciclete pe an, dintre care aproximativ 10% sunt biciclete electrice, iar în următorii cinci ani există potenţial de creştere a vânzărilor cu 25%, relatează Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sigura solutie viabilä este interzicerea totalä a produselor chinezesti pe piata europeanä!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb